VOICULESCU Vasile, n. 27 nov. 1884, corn. Pīrscov, jud. Buzău - m. 26 apr. 1963, Bucureşti.

Poet, prozator şi dramaturg.

Fiul lui Costache Voicu, gospodar cu stare, şi al Sultanei (n. Hagiu). īncepe şcoala īn satul Pleşcoi şi termină cursul primar la Buzău. Liceul "Al. Hasdeu" (Buzău), apoi "Gh. Lazăr" din Bucureşti, absolvit īn 1902.

Preocupat de materialism, pozitivism şi evoluţionism, īi citeşte pe Littre, Claude Bernard, A. Comte, Darwin şi Spencer, studiază opera lui Wundt, Hofding, Pierre Janet şi W. James, atras de psihofizică şi psihopatologie. Urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie a (Jniv. din Bucureşti (1902-l903), apoi trece la Facultatea de Medicină (1903-l910). īn 1910 īşi susţine teza de doctorat īn medicină: Rezecţia intestinului cu sutură termino-terminală īn herniile strangulate. Debutează īn Convorbiri literare (1912). cu poezia Dorul. Pīnă īn 1917, practică medicina īn diferite circumscripţii săteşti: Ocolul (jud. Gorj), Bezdead şi Tătărani (jud. Dīmboviţa), Buftea, Budeşti (jud. Ilfov). īn timpul primului război mondial (1917-l918) e medic militar la Bīrlad, unde participă la serile literare ale lui Al. Vlahuţă : "N-a fost gīnd al meu pe care să nu i-l spun, n-a fost vers pe care să nu i-l citesc, n-a fost faptă de care să nu ştie". Debut editorial cu voi. Poezii (1916); din acelaşi an colaborează la Flacăra lui C. Banu, īn urma unei recomandări date de Al. Macedonski . īn 1918 este numit medic de circumscripţie la Bucureşti, apoi medic la Administraţia Domeniilor Coroanei (1920).

Din 1921, subdirector al Fundaţiei Culturale (director, din 1922). Editează, la Bīrlad (īmpreună cu C. Tutoveanu*, T. Pamfile* şi M. Lungianu*), rev. Florile dalbe (1919), iar cu T. Păunescu-Ulmu şi N. I. Herescu , la Craiova, rev. Pleiada (1927-l928). Colab. la Cuget romānesc, Viata literară, īnsemnări literare, Dacia, Kalende, Gīndirea, Luceafărul, Revista Fundaţiilor Regale, Viaţa Romānească etc. Debut īn dramaturgie pe scena Teatrului Naţional, cu drama Fata Ursului (1933). Tot aici i se prezintă Umbra, . īn rev. Azi publică piesa īntr-un act La pragul minunii (1934). Publică art. de educaţie sanitară şi asistenţă medicală īn Lamura (1919-l928), Albina (1922-l925), Vatra (1929-l930), Romānia administrativă (1927-l936) şi Farul căminului (1933-l938). De la īnfiinţarea Cugetului romānesc (1922), al lui Arghezi* şi Ion Pillat*, publică aici poeziile din voi. Poeme cu īngeri (1927). Redactează emisiunea săptămīnală "Ora satului" la Radio (1930). Īncepīnd cu 1933, referent literar la Radiodifuziune, apoi director al programului literar (pīnă īn 1945). A publicat voi. de poezii (Din Ţara Zimbrului şi alte poezii, 1918; Pīrgă, 1921; Poeme CU īngeri, 1927; Destin, 1933; Urcuş, 1937; īntrezăriri, 1939; Poezii, 1944) şi teatru (Demiurgul, 1943; Duhul pămīntului, 1943). După 1944, participă la īntālnirile literare ale grupului "Rugul aprins", de la mīnăstirea Antim (stareţ era arhimandritul Vasile Vasilachi).

Reuniunile aveau loc īn salonul stăreţiei sau īn biblioteca mīnăstirii, īn prezenţa a numeroşi scriitori, oameni de cultură si monahi; Ion Marin Sadoveanu , Anton Dimitriu, Alexandru Mironescu*, Paul Sterian , Mircea Vulcă-nescu. Sandu Tudor , Dumitru Stăniloae , arhimandritul Haralambie Vasilachi, părinţii Felix Dubneac, Andrei Scrima, Sofian Boghiu etc. Se intenţiona scoaterea unei rev. de spiritualitate romānească şi tipărirea unei col. de trăire creştină, alături de acţiuni umanitare şi de īncurajare a artelor, prin acordare de premii. īn 1948, gruparea este interzisă, călugării surghiuniţi la alte mīnăstiri, iar ceilalţi judecaţi şi condamnaţi la ani grei de īnchisoare. V. e arestat īn aug. 1958 şi eliberat abia la 2 mai 1962, cu mai puţin de un an īnainte de moarte. Postum, apar Ultimele sonete īnchipuite ale lui Shakespeare īn traducere imaginară de V. Voiculescu (1964), două voi. de Povestiri (1966) şi romanul inedit Zahei orbul (1970). După o primă fază de tradiţionalism, poezia lui V. evoluează spre decorativ si o discretă caligrafie a sentimentelor. In proză, aceeaşi dispoziţie lirică este uneori devastator exerciţiu spiritual, alteori transcendere a anecdoticului prin mit şi ficţiune pură. Premiul Acad. Romāne pentru voi. Din Ţara Zimbrului şi alte poezii (1918); Premiul Soc. Scriitorilor Romāni pentru voi. Poeme cu īngeri (1927); Premiul pentru literatură al Editurii Fundaţiilor Regale (1939); Premiul naţional de poezie (1941).

In afara unor influente din Al. Vlahută*, P. Cema , Al. Macedonski şi O. Goga , marile teme etice pe care le enumeră G. Călinescu : mila, supunerea, suferinţa, binele şi răul, divinitatea, idealul şi arta, ca modalităţi de apropiere a "neclintitului", sīnt deja tulburătoare prezenţe pe cerul de "nelinişti interioare" şţ de "aspre viziuni" ale debutantului.

In primele volume, formula dialogului cu veşnicia e generală, uneori imprecisă şi orgolioasă, dai, īn sfārşit, capabilă să consemneze "ecoul īn sensibilitate" al dramaticelor invocaţii. Un şoim e "beat de zboru-i furtunatec", făptura se trezeşte "la nădejdea rodirii viitoare", un vers īndeamnă la īncordarea "arcului nebuniei", altul la călirea "oţelului voinţei", sublimul doarme şi puterile sīnt īnfricoşate. Pastelul e doar un exerciţiu de echilibru īn acest "orb labirint lăuntric", o cumpănă şi nu o liberă manifestare a lirismului. Triumfă de fiecare dată, īn poezie, acea "vedere ingenioasă a minţii", despre care vorbea T. Vianu . Decorul se estompează treptat, vocea se pierde şi clipa se īnchide īn sine, entuziasmul se supune altor răni, pentru că poetul īnsuşi, printr-o necurmată īntoarcere la sine, va anunţa, cu fiecare suiş, o nouă "altitudine a durerii".

Impresionantă e la V. dorinţa de a da un nume arghezienei rugi fără cuvinte, nu atīt printr-un descriptivism care-şi refuză marginile, cīt printr-o idealitate care-şi impune un prag. īntrebările se pun, drama se consumă "īntre cerul strein şi lutul ce ne mănīncă", credinţa că cineva "stă-mpotriva eternităţii" există, īnsă mai dureroasă decīt nevoia certitudinii e identificarea blagiană cu minunea adormită la temelia lumii.

Ceea ce urmează e voluptatea renunţării, bucuria visului, mulţumirea lepădării de sine şi cīntecul pribeag al marelui exil interior. Din acest moment, treptat, spaţiul se pierde īn lăuntrice, "cumplite depărtări" ("Orice apropiere măreşte depărtarea"), iar timpul e simţit ca o nesfīrşită rugăciune.

Este punctul cel mai īnalt al poeziei lui V., de unde abia poate fi dezvoltată, īn continuare, o filosofie a identificării originare. A identificării gīndului cu nemărginirea, a memoriei cu libertatea şi a artei cu iubirea. A nu fi mīntuire decīt prin frumuseţe impune deja lumii un principiu ordonator, īn care adorarea ia chipul invizibil al unui ceremonial cosmic. Nostalgia paradisului poate fi un pretext, pipăirea golului poate fi un gest retoric, spaima poate fi un decor - reală, cutremurătoare, īnspăi-mīntătoare rămīne doar mistica aşteptare. O aşteptare īn care trupul devine cetate pentru timp şi timpul demon al trupului. De-acum, poetul īnvaţă tăcerea, īngemănează "potrivnice silinţe", caută izvoarele de somn şi strigă din ruine ("Vreau tīnără durere cu proaspete minuni"). īn succesiunea lor, volumele vor īnregistra această orgolioasă prefacere a chinului īn "taină fără cheie", precum īn Ultimele sonete īnchipuite..., unde poezia īmprumută materiei şi lumii ritmurile ei eterne, gingăşiile, himerele, virtuţile şi făpturile ei de duh. Izbăvirea prin eros e metafora unei porunci uitate. Acceptarea şi refuzul, avīntul īngheţat, sfīşierea şi tăgăduirea sīnt pentru totdeauna fixate īn imaginea arcului "vibrīnd, dar nemişcat". Gloria povestirii īşi are, fără īndoială, rădăcinile īn acelaşi efort de a imagina "o ţară alăturea de vis", īn acelaşi spectacol al risipirii, īn aceleaşi iluminări şi naufragii din lumea lutului sterp. O lume ce urmează a fi cucerită pe măsură ce descoperim īn acest lut "prăpastia cu adīnc de fericire". E adevărat că poezia, povestirile la fel, sīnt rezultatul unui "exerciţiu spiritual riguros", deşi supunerea la durata cuvīntului şi la morala semnificaţiei lui vine dintr-un extaz şi dintr-o rīvnă harică dincolo de marginile experimentului livresc. Lumea poetului şi a prozatorului este una a metaforei prin excelenţă, a enunţului esenţial, a integrării īn istorie (cultură) şi īn universul miturilor fără vīrstă. Spaţiul povestirilor este cel al "migrărilor fantastice", al "īmpărăţiei īnchinată muţeniei", al neclintitelor tărīmuri şi al odihnei īn gīnduri, un teritoriu al "uriaşei apoteoze". "Pămīntul interior", căutat cu atīta fervoare īn poezie, īşi lărgeşte hotarele pīnă la limitele gīndirii devastatoare, īntemeind un cult al imaginaţiei ca izvor al vieţii. Există o treaptă a īnchipuirii, pe care viaţa īnsăşi, după o expresie a autorului, nu e decīt o mantie de visuri. Gīndirea magică e cuget profan al genezei şi redobīndire a obīrşiilor tainice istovite īn trup. Pescarul Amin, Căliman, din Lostriţa, Charles, din Sezon mort, sau Ultimul berevoi sīnt ipostaze ale acestei alchimii obscure, īn care "eficienţa simbolurilor" nu este străină de mai vechiul manierism antropomorfic al scriitorului. Zahei orbul, apărut postum (1970), trebuia, īn intenţia autorului, să īnchidă cercul noii alcătuiri magice, reducīnd materialitatea lumii la simpla condiţie de stare a visului. Purificarea prin suferinţă şi ispăşirea presupun iscodirea răului ("ocnele din tine", citim īntr-o poezie), drama repetīnd-o pe cea din poezie: "Cresc dinlăuntru ţipete spre larg..." (Destin, 1933). Prin orbire, personajul e părtaş la "veghea temeliilor"; prin orbire, el descoperă blagian "fīntīnile nopţii" şi suspinul lăuntric. Asumīndu-şi cu luciditate tragedia "purificării etice", V. a lăsat posterităţii imaginea unui răstignit, aflīndu-şi īmplinirea īn risipa vieţii.

OPERA: Poezii, Bucureşti, 1916; Din Ţara Zimbrului şi alte poezii, Bīrlad, 1918; Pīrgă, poezii, Bucureşti, 1921; Poeme cu īngeri, Bucureşti, 1927; Cartea misionarului, Craiova, 1930 (īn colab. cu Gh. D. Mugur); Destin, poezii. Bucureşti, 1933; La pragul minunii, poem dramatic. Bucureşti, 1934; Toate leacurile la īndemīnă, Bucureşti, 1935 (ed. II, 1938; ed; III, 1945); Urcuş, poezii, Bucureşti, 1937; īntrezăriri, poezii, Bucureşti, 1939; Demiurgul, piesă īn patru acte, Bucureşti, 1943; Duhul pămīntului, teatru romānesc: Umbra. Fata Ursului, Bucureşti, 1943; Poezii, Bucureşti, 1944; Ultimele sonete īnchipuite ale lui Shakespeare īn traducere imaginară de V. Voiculescu, Bucureşti, 1964; Poezii, antologie şi cuvīnt īnainte de Al. Piru, Bucureşti, 1966; Povestiri, I-II, cu un studiu introductiv de VI. Streinu, Bucureşti, 1966; Poezii, I-II, antologie şi pref. de A. Radu, text stabilit de I. Voiculescu şi V. Iova, Bucureşti, 1968; Viscolul, Bucureşti, 1969; Zahei orbul, roman, pref. de M. Tomuş, Cluj, 1970; Capul de zimbru. Iubire magică, I-II, povestiri, pref. de M. Tomuş, ed. īngrijită şi tabel cronologic de I. Voiculescu, Bucureşti, 1972; Teatru, ed. īngrijită şi pref. de M. Tomuş şi I. Voiculescu, Cluj, 1972; Poezii, antologie şi postfaţă de Şt. Aug. Doinaş, Bucureşti, 1972; Iubire magică, povestiri, Bucureşti, 1975; Coiful de aur, poezii pentru copii, Bucureşti, 1981; Poezii. Poesies, ed. bilingvă romāno-franceză, trad. de P. Miclău, pref. de Şt. Aug. Doinaş, Bucureşti, 1981.; Ultimele sonete īnchipuite ale lui Shakespeare īn traducere imaginară şi alte poezii, selecţie, postfaţă şi bibliografie de C. Ungureanu, Bucureşti, 1981; Povestiri, I-II, ed. de V. Iova, Bucureşti, 1982; Poezii, I-II, ed. şi pref. de L. Grăsoiu, tabel cronologic de I. Voiculescu şi L. Grăsoiu, Bucureşti, 1983; Recits, choix, traduction, notes et postface par Irina Bădescu, Bucureşti, 1983; Iubire magică, povestiri, repere-istorico literare alcătuite īn redacţie de Aurora Slobodeanu şi V. Iova, Bucureşti, 1984; Gīnduri albe, ed. şi cronologie de V. Crăciun şi R. Voiculescu studiu introductiv, note şi variante de V. Crăciun, cu un cuvīnt īnainte de Ş.-Cioculescu,. Bucureşti, 1986; Zahei orbul, roman, ed. īngrijită, tabel cronologic, pref. şi bibliografie de V. Fanache, Cluj-Napoca, 1986; Ta Ies of Fantasy and Magic, translated by Ana Cartianu, foreword by M. Zamfir, Bucureşti, 1986; Capul de zimbru, povestiri, ed. īngrijită si pref. de M. Besteliu, Bucureşti, 1987.

REFERINŢE CRITICE; E. Lovinescu, Istoria..., III; F. Aderca, īn Sburătorul literar, nr. 8, 1927; N. Crevedia. īn Universul literar, nr. 21, 1930; idem, īn Calendarul, nr. 523, 1933; O. Papadima, īn Gīndirea, nr. 6, 1937; G. Călinescu, Istoria...; I. Pillat, Tradiţie şi literatură, 1943; T. Vianu, Figuri şi forme literare, 1946; I. Valerian, Cu scriitorii prin veac, 1967; A. Martin. Poeţi contemporani, 1967; N. Manolescu, Metamorfozele poeziei, 1968; V. Ardeleanu, Proza poeţilor, 1969; I. Vlad, Descoperirea operei, 1970; P. Constan-tinescu, Scrieri..., V; Al. George, Semne şi repere, 1971; M. Mincu, Critice, I, 1971; . Papadima, Scriitorii şi īnţelesurile vieţii, 1971; D. Pillat, Mozaic istorico-literar, ed. II, 1971; I. Vlad, Povestirea...; Ş. Cioculescu, Aspecte...; M. Ungheanu, Pădurea de simboluri, 1973; Al. Piru, Varia, II, 1973; N. Balotă, De la "Ion\"...; Ov. S. Crohmălniceanu, Literatura..., II; Şt. Aug. Doinaş, Orfeu şi tentaţia realului, 1974; I. Apetroaie, V. Voiculescu, 1975; N. Davidescu, Aspecte şi direcţii literare, 1975; I. Pop, Transcrieri, 1976; E. Simion, Scriitori..., II; C. Ungureanu, Proză şi reflexivitate, 1977; L. Grăsoiu, Poezia lui V. Voiculescu, 1977; C. Ungureanu, Contextul operei, 1978; Roxana Sorescu, Interpretări, 1979; Elena Zaharia-Filipaş, Introducere īn opera lui V. Voiculescu, 1980; V. Voiculescu interpretat de..., antologie, pref., tabel cronologic, bibliografie critică selectivă de Rodica Pāndele, 1981; Gh. Grigurcu, īn Familia, nr. 7,1981; M. Braga, V. Voiculescu īn orizontul tradiţionalismului, 1984; FI. Popescu, Pe urmele lui V. Voiculescu, 1984; M. Pop, V. Voiculescu īn amintirea contemporanilor, 1989.