Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate





Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 




Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
A CINCEA ELEGIE / N. Stănescu (Tentaţia realului)
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 


N-am fost supărat niciodată pe mere / că sunt mere, pe frunze că sunt frunze,/ pe umbră că e umbră, pe păsări că sunt păsări./ Dar merele, frunzele, umbrele, păsările / s-au supărat deodată pe mine./ Iată-mă dus la tribunalul frun¬zelor,/ la tribunalul um¬brelor, merelor, păsărilor,/ tri¬bunale rotunde, tribunale aeriene,/ tribunale subţiri, ră¬coroase./ Iată-mă condamnat pentru neş¬tiinţă,/ pentru plictiseală, pen¬tru nelinişte,/ pentru nemişcare./ Sentinţe scrise în limba sâm¬burilor./ Acte de acuzare pa¬rafate / cu măruntaie de pasăre,/ ră¬co¬roase penitenţe gri, hotărâte mie./ Stau în picioare, cu capul des¬coperit,/ încerc să descifrez ceea ce mi se cuvine / pentru ig¬no¬ranţă.../ şi nu pot, nu pot să des¬cifrez / nimic,/ şi-această stare de spirit, ea însăşi,/ se supără pe mine / şi mă condamnă, in¬des¬cifrabil,/ la o perpetuă aşteptare,/ la o încordare a înţelesurilor în ele însele / până iau forma me¬relor, frunzelor,/ umbrelor,/ păsărilor.//
***
■ Cu bună ştiinţă, ba chiar cu o neostenită râvnă, Ni¬chita s-a învrednicit cu ne¬credinţa lui Toma, apostolul, pen¬tru a recombina ele¬mentele constitutive ale lumii. "Necredinţa lui Toma" nu este de¬finiţia ate¬ismului, ci a in¬dividului care îşi con¬struieşte credinţa din iscodiri şi cer¬cetări ale lumii văzute şi nevăzute. O dată cu Toma ar fi trebuit să se depăşească era credincioşilor naivi şi creduli şi să se inaugureze o etapă a căutărilor febrile pe tărâmul manif




estărilor spiritului; căci Toma a inventat o nouă ştiinţă - spiri¬tologia, adică ştiin¬ţa spiritului care, în linii mari, se asea¬mănă cu ştiinţa inventată de Ni¬chita - hemografia, scrierea cu tine însuţi.
Cert este că privind din această perspectivă, rea¬li¬zăm că toa¬te canoa¬nele şi dog¬mele se prăbuşesc. Nichita nu se grăbeşte să pună altceva în loc, astfel încât se mişcă li¬ber, fără stavile, într-un univers fără bariere, fără contururi, fără frontiere. El pare a îm¬pru¬muta necredinţa con¬structivă a lui Toma şi redescoperă lumea, ui¬min¬du-ne de toate ipos¬ta¬zele, obiectele şi sentimentele des¬crise.
În elegia a cincea, divinul Tomas e condamnat "pen¬¬tru ne¬ştiinţă, pentru plic¬tiseală.". E judecat de impo¬zantul tribunal al frun¬zelor. În elegia a şasea, Tomas nu se poate decide, oscilând între rana lui Iisus şi mitul reînvierii. În a şaptea elegie exclamă cu dez¬nădejde: "Niciodată n-am să fiu sacru", motiv pentru care e hotărât să trăiască în numele frunzelor. Rana nu l-a convins. E un divin care se auto¬exilează în lumea fizică, palpabilă. Toţi ceilalţi apostoli şi-au găsit un culcuş în cer; numai el a rămas pe pământ.
*
■ O analiză a acestui ciclu identifică stră¬dania de a afla cine suntem noi, oamenii, ca specie, ca civilizaţie să¬lăşluind pe a treia planetă de la Soare; sau, cine sunt eu, ca om, ca individ, într-o ten¬tativă de auto¬cunoaştere, demers ne¬ce¬sar pentru o evoluţie spi¬ritu¬ală.
În elegia a cincea, luăm cunoştinţă de lumea reg¬nurilor ce ne înconjoară, şi care, din anumite puncte de ve¬dere, ne sunt su¬pe¬ri¬oare, posedând o ştiinţă a simţurilor şi a in¬stinctelor pe care noi, oamenii, o râvnim, dar nu o putem atinge decât accidental, parţial şi vremelnic. Că¬pătând această dimensiune a gândirii, percepţia noas¬tră asupra lumii se schimbă, apropiindu-ne de o realitate o¬biectivă.
Aflăm cine suntem prin simpla raportare la mere, la frunze şi la pă¬sări, iar răspunsul e înfăşurat în atâtea stra¬turi de iubire, încât, la un moment dat (în a şaptea elegie) ajun¬gem să trăim "în numele frunzelor".
În volumele anterioare Elegiilor, Nichita a mai ta¬tonat acest te¬ren, reuşind in¬credibile ex


erciţii de empatie în raport cu celelalte reg¬nuri: "Mă cutremură diferenţa dintre mine şi firul ierbii, dintre mine şi lei, dintre mine şi insulele de lumină ale ste¬lelor." (Sunt un om viu, vol. O vi¬ziune a sentimentelor, 1964).
O dată cu elegia a cincea, Nichita îşi lasă trupul pradă sen¬tin¬ţelor, conform "ră¬co¬roaselor penitenţe gri"; nu¬mai spiritul său e¬xultă într-o lume simultană şi luminoasă. De aici, Universul se vede ca un TOT, fără discriminări şi fără subiectivism, motiv pentru care toate mani¬fes¬tările cre¬aţiei au un suflet mai mult sau mai puţin rudimentar: "Merg şi toate lucrurile dau din aripi; aripile de piatră ale pietrelor bat atât de încet, încât pot smulge din ele cristalele de cuarţ ca pe nişte pene du¬reroase" (Tran¬s¬pa¬ren¬tele aripi, vol. Oul şi sfera, 1967). Copacii "au aripi"; în¬tâmplător, păsările au două pe¬rechi de aripi; şi oamenii "au aripi", pre¬cum îngerii.
Prin contemplaţie şi nemişcare, Nichita a găsit o inspirată defi¬niţie a regnurilor: "A te naşte este o con¬damnare la moarte. După felul păcatului şi pe¬deapsa: unii oameni, alţii păsări, alţii pietre" (Cele patru coerenţe funda¬men¬¬tale, vol. Opere imperfecte, 1979).
Cu alt prilej, Nichita a spus că iarba, peştii, insectele şi animalele sunt, fiecare în parte, o umanitate ra¬tată, o tendinţă spre om, "neîmplinite din momentul con¬¬tem¬po¬ra¬ne¬i¬tăţii lor cu omul" (Respirări, p.62).
După astfel de de¬claraţii de dragoste, nemaiauzite în lirica românească, cum s-ar pu¬tea supăra poetul pe me¬re că sunt mere sau pe frunze că sunt frunze, cu atât mai mult cu cât ele (regnurile) ne oferă răspunsuri valide la între¬barea cine suntem: "Din punctul de vedere al co¬pa¬cilor (.) oa¬menii-s o emoţie cople¬şitoare. (.) Din punc¬tul de vedere al pietrelor (.) oamenii-s o lină apăsare" (Laudă omului, vol. O viziune a sen¬ti¬mentelor, 1964).
Deşi gândirea sa ascuţită şi lucidă îl ridică dea¬supra multor oa¬meni (sau poate tocmai de aceea), Nichita e tentat să-şi abandoneze poziţia pe scara evo¬luţiei, să accepte orice pedeapsă din partea in¬stanţei, chiar dacă trupul său va trebui să ia forma me¬relor sau a frunzelor. Pare a fi un canon umilitor, când în realitate e dovada unui spirit evoluat.







Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2022 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite