Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate





Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 




Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
COMUNICAREA: factori, clasificare, funcţii, tipuri
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

Comunicarea este procesul de transmitere a unui mesaj de la emiţător către receptor (destinatar), folosind un anumit cod şi prin intermediul unui canal. Codurile prin care se realizează comunicarea interumană sunt limbile naturale (toate limbile vorbite pe glob).

A. FACTORII/ ELEMENTELE COMUNICĂRII
Lingvistul american de origine rusă, Român Jakobson (1896-1982), defineşte şase factori constitutivi (elemente) ai comunicării:
- emiţătorul (locutor) este persoana care transmite mesajul. Emiţătorul îndeplineşte funcţia emotivă, însemnând că adresarea către un receptor se naşte dintr-o pornire interioară, din dorinţa de a comunica un sentiment, o idee, o opinie etc;
- receptor (destinatar sau conlocutor/alocutor) este persoana care primeşte mesajul transmis de emiţător. El reprezintă funcţia conativă/persuasivă a comunicării, întrucât reacţionează afectiv la receptarea mesajului;
*Notă: Emiţătorul şi receptorul se numesc actanţii comunicării: locutor (termen folosit adesea ca sinonim al unui emiţător. In sens restrâns, sinonimia funcţionează numai în cazul comunicării orale: locutorul este aşa-numitul subiect vorbitor) şi alocutor. (unul dintre participanţii la comunicare, cel căruia i se adresează mesajul; sinonim cu destinatar, interlocutor; se opune locutorului sau emiţătorului, cel care emite mesajul).
~- mesajul poate fi scris sau oral şi defineşte conţinutul de idei, sentimente, informaţii transmise (în scris sau oral) de către emiţător unui receptor. Mesajul reflectă funcţia poetică a comunicării, întrucât este fo




arte importantă şi forma acestuia, nu numai conţinutul;
- codul, în comunicarea interumană, este reprezentat, în principal, de limbile naturale (toate limbile vorbite pe glob), precum şi de alte modalităţi de difuzare a mesajului: semne grafice/de circulaţie, impulsuri morse, semnale luminoase/acustice etc). Mesajul transmis de către emiţător receptorului trebuie să aibă un cod cunoscut celor doi, astfel încât, destinatarul să poată decoda informaţia pentru a capta sensul corect. De aceea, codul reflectă funcţia metalingvistioă.
- contact (canal de transmitere) - oral, scris, telefonic, audio, video, aerian, poştă, calculator, internet etc. defineşte funcţia fatică;
- referent (context) - se raportează la subiectul sau tema mesajului, precum şi situaţia (împrejurarea) în care are loc transmiterea mesajului. Acesta reprezintă funcţia referenţială.

B. CLASIFICAREA COMUNICĂRII
După mijloacele de exprimare, comunicarea se clasifică astfel:
1. Comunicare verbală se realizează prin cuvinte şi poate fi orală sau scrisă. Comunicarea verbală foloseşte canalul oral sau scris, iar comunicarea orală beneficiază şi de comunicarea nonverbală şi/sau cea paraverbală.
2. Comunicare paraverbală (paralingvistică) se manifestă prin sunete nearticulate, intonaţie, accentul pus pe cuvinte, timbrul, inflexiunea şi intensitatea vocii, tonalitatea etc. Acestea contribuie la transmiterea unor semnificaţii suplimentare, nuanţând mesajul şi facilitând decodarea . acestuia.
3. Comunicare nonverbală se concretizează prin gesturi, atitudini elocvente, poziţia corpului, mimica sau chiar tăcerea care intervine într-o conversaţie cu semnificaţii foarte sugestive etc. (Ostensiva este modalitatea de a exprima sensul unui cuvânt indicând fie cu mâna, fie cu alt gest referentul cuvântului respectiv. Exemplu: afirmaţia "aceasta este o carte" este însoţită fie de mimică, fie de gestul mâinii/ al capului.)

C. FUNCŢIILE COMUNICĂRII
Funcţiile limbajului (comunicării) constituie un ansamblu de caracteristici lingvistice care se manifestă în relaţie cu procesul comunicării, definite de lingvistul Roman Jakobson:
1. Funcţia expresivă (emotivă/intcrjecţională) evidenţiază stările afective ale emiţătorului şi se manifestă mai ales prin interjecţii emoţionale ("vai!", "uf!", "of!", "ah!", "ura!", "valeu!", "aoleu!" etc!), mijloace stilistice sau propoziţii exc


lamative, având ca scop ilustrarea atitudinii afective a vorbitorului.
2. Funcţia conativă (de apel/ retorică/ persuasivă) orientează enunţul către destinatar (receptor), cu scopul de a obţine o reacţie/ răspuns de la acesta şi este realizată prin imperativul verbelor; "vorbeşte!", "haide!", "vino!", "răspunde!" şi vocativul substantivelor; această funcţie se află în relaţie de reciprocitate cu funcţia expresivă deoarece ambele ilustrează o stare, un sentiment, o trăire, adică apelează la afect.
3. Funcţia referenţială (denotativă/cognitivă/informativă), orientată spre referentul mesajului, comunică informaţii privitoare la lumea ficţională sau reală, prin formularea de enunţuri neutru-informative, care constituie, de altfel, şi scopul funcţiei.
4. Funcţia fatică asigură controlul comunicării dintre interlocutori (canalul), prin întrebări, afirmaţii sau confirmări ("înţelegi?", "unde te gândeşti?", "Sigur că da", "bineînţeles"), care verifică atenţia fiecăruia dintre ei.
5. Funcţia metalingvistică verifică termenii comunicării (codul), garantând faptul că acele cuvinte folosite au forma şi sensul corecte, astfel încât receptarea mesajului să fie clară. Se oferă explicaţii suplimentare, gesturi care să completeze ideea, intonaţia sugestivă pentru decodarea mesajului de către receptor.
6. Funcţia poetică (estetică/ literară) se manifestă, în special, în poezie, mesajul fiind alcătuit din simetrii sintactice, elemente prozodice sau cuvinte cu sens figurat (conotative). Această funcţie evidenţiază mai ales forma şi mai puţin conţinutul comunicării, fiind vizibilă şi în sloganuri publicitare, proverbe, expresii şi locuţiuni populare etc. Funcţia poetică se combină cu celelalte filhcţii, pentru că, în diversele specii poetice, se manifestă şi funcţia conativă, de exemplu, în ode sau epistole.
D. TIPURILE CONUNICÂRII
* Comunicarea verbală se face prin cuvinte, oral sau în scris;
* Comunicarea nonverbală se manifestă prin accentul pe cuvinte, tonul folosit, intonaţia, volumul glasului, caracteristici care sprijină înţelegerea deplină a mesajului transmis;
* Comunicarea paraverbală se compune din gesturi, unghiul şi intensitatea privirii, atitudinea corpului, a capului, gestica mâinilor, mişcarea sprâncenelor, a umerilor etc.






Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2022 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite