Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate





Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 




Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
Forma probabilă a limbii romāne, mai īnainte de cărţile tipărite
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

Forma şi starea limbii romāne se prezintă īn mod neīndoios pe la mijlocul secolului XVI, īn cărţile p-atunci tipărite, cel puţin astfel cum o īntrebuinţau oamenii cu oarecare cultură. Dar mai-nainte de cărţile tipărite, care era forma şi starea limbii?
Negreşit nu se poate admite ca o limbă să răsară dintr-o dată, să se formeze prin farmec, ci cu īncetul, după reguli logice, naturale şi bine determinate. Dacă īn secolul XVI găsim, īn cărţile tipărite, o limbă romānă pe deplin formată, siliţi suntem să admitem că ea era continuarea firească a limbii vorbite mai-nainte.
Ca să putem vedea ce fel era limba vorbită dintre secolul" XIII-XVI, mai-nainte d-a fi fixată prin monumentele scrise, putem recurge la patru izvoare şi anume:

a) documentele slave;

b) actele oficiale sau dintre particulari, scrise īn Romānia şi de
către romāni;

c) mărturiile scriitorilor şi cronicarilor străini;

d) cele mai arhaice expresiuni din literatura populară.

A) Limba slavonă, odată introdusă ca limbă scrisă şi oficială, servi tuturor documentelor ce ne-au rămas. Ca dovadă īnsă că limba romānă exista ca limbă deosebită, vorbită de popor, e faptul că īn documentele redactate īn limba şi cu caractere slave se găsesc cuvinte romāne, cu deosebire numiri proprii de localităţi şi de persoane. Limba slavo-ecleziastică neavād o gramatică pānă īn secolul XVI, romānii scriind-o ca limbă oficială, n-aveau cum să ferească de īntrebuinţarea formelor locale, fie




lexice, fie sintactice. De aceea se găsesc la tot pasul romānisme, ceea ce īnsemnează că analizarea limbii slavo-ecleziastice din Romānia poate deveni o fāntānă indirectă pentru aprofundarea limbii naţionale. Ca să specificăm unele cazuri, putem spune că romanii au predilecţiune pentru cāteva excepţiuni.

Astfel:

1) nu īntrebuinţează īn scriere cele două iusuri;

2) īntrebuinţează exclusiv pe "h" īn locul celor două semne grafice ale sonului "ia", chiar copiind manuscripte de redacţiune bulgară sau rusă, precum a constatat Dobrovski după "Evangheliarul monastirei Dragomirna";

3) scriu "stă" īn loc de "sto" īn toate dialectele slavice, vechi şi noui;

4) preferă pe "i" simplu īn locul celui dublu1 după cum vom arăta īn fiecare secol.

Cāteva exemple:

īn actul scris latineşte, prin care Galu (fiiul lui Wydh de Bord) vinde lui Trulu satul Buiu, apare pentru prima oară, īn mod pozitiv, articolul "1" la finele numelui propriu: ,3uiu-lu". Actul poartă data de 1231 (prima jumătate a secolului XIII .
Intr-un document scris slavonesc, de la Alexandru cel Bun, se găseşte numele unui boier "Limbă-Dulce", iar īntr-altul de la Ştefan cel Mare se-ntāmpină numele unei localităţi fāntāna albişoară.
īn dania ce Roman-Vodă, cu fiii săi, face lui Ionaş-Viteazul, dāndu-i trei sate pe Şiret - document datat din Roman "al nostru oraş al lui Roman-Vodă la anul 1392, martiu 20 - se citeşte numele romāne de Giorgiu sau Giurgiu Netedul, Giurgiu, Cos lin.
Intr-un document slav din 8 aprilie 1419, scris pe pergament şi prin care Alexandru cel Bun dă boierilor săi Dragomir şi Ionaş trei sate īn "cāmpul lui Dragoş" se īntālnesc numele de Negru, Giurgiu, fiul lui Jumătate şi e ştiut că expresiunea jumătate e romanică.

In documentul scris pe pergament din 5 august 1424, prin care Dan-Vodă confirmă donaţiunile anterioare, făcute monastirilor Tismana şi Vodiţa, adăugānd şi altele, se găsesc numirile de Salcisoara şi Cireşul, curat romāne.

In chrisovul dat din Argeş la 16 septembrie 1430, prin care Dan-Vodă dăruieşte cāteva sate la 6 din credincioşi săi, pe lāngă titlul ce-şi dă principele de "duce de Almaş şi Făgăraş, citim numele de Turcineşti (localitate) şi de Negrilă spătaru.
Intr-un act de donaţiune, datat din Suceava la 17 februariu 1438 (+ [6946]) prin care Domnii Iliă-Vodă şi Ştefan-Vodă dăruiesc boierului Comarici două sate, se citesc numele următoare: Zideşti şi Avereşti, Duma Dulcescul, Pietrea, Manoil Grecinu, Berindeiu stolnicul şi Alesandru spătarul.

In actul scris de Luca īn Suceava (8 martiu 1442) pe pergament, prin care aceiaşi domni dăruiesc mai multe sate lui Christea Lucăşeanul, se găsesc numele de judeţe şi de Giurgea Peatră, Negrilă, fiiul lui Jumătate, Urecliă etc.
Documentul pe pergament, dat de Ştefan cel Mare la 1 februariu 1481 īn Suciava, prin care cumpără de la Danco soţul Silvestri ne oferă cuvintele nepot Radu Gangură, portar, paharnic, comis.
īntr-alt act din 5 iunie 1483, prin care Vlad Ţepeş īntăreşte o cumpărare de moşia, se īntālneşte numele unui oarecare fost vornic Vintilă Florescul.

Printr-un document datat "din capitala Bucureşci" la 26 iulie 1490 (6998), Vlad Ţepeş confirmă lui Laţcu dăruirea satului Topeşti şi jumătate din Ohaba şi Petrenii nepoţilor lui de frate Andreianu şi Lupul. Pe lāngă acestea, se mai citesc īn slavoneşte cuvintele următoare: (dijmă, decima), (duce de Almaş şi Făgăraş), etc.
īn actul din Suceava (26 decembre 1517), prin care domnul Ştefan cel Tānăr regulează nişte donaţiuni tăcute monastirei Neamţul, se găsesc următoarele numiri romāne: (Sora, nume de femeia), Turbatul, nume propriu de om, petrahir cusut cu fir, Negrilă, Petrică, Luca Arbure, portarul Suceavei, Săciuianu, Căţeleanu comisul, Totruşeanu logofătu etc.

Intr-un alt act, datat cu 2 ani īn urmă (9 ianuarie 1519), prin care acelaşi Ştefan confirmă cumpărătura unei moşii, īntālnim expresiunile acestea: bucată de pămānt şi Toaderii cămăraşiul.
īn actul din 22 martie 1538, prin care Petru Rareş face o danie pārcălabului Toma, se īntālnesc asemenea numirile de Totruşianu. Liciu, Albotă, Popescu, precum şi expresiunile portar, spătar. pacharnic etc.

La 1546 (23 octobre). Radu Vodă Călugărul acordă lui Radu vistiernicul satele Poienari, Chiăiani şi Căpăţāneni. īn acest act slavic, pe lāngă menţionatele nume proprii se mai găsesc: Turnul de la Nicopole, căruţă (caroza it., carosse fr.), Tatul, Albul, Crăcea, florea.

Intr-un alt document de la 1549, iarăşi slavic (cu data din Hārlău), prin care Iliaş Vodă specifică cum satul Bosănceşti s-a īmpărţit īn 5 bucăţi, īntālnim următoarele numiri: Vasco Epure, Eufrosina, Păcurar (nume propriu) Fătul.
Din aceste indicii, care se pot acumula īn mare număr, rezultă că limba romānă era pe deplin formată īncă din secolii XIII şi XIV, avāndu-şi articolul şi regulele pentru formarea cuvintelor; că chiar actele slave scrise-n Romānia erau nevoite a transcrie numele proprii şi alte expresiuni de origine latină, ceea ce probează nu numai esistenţa, ci chiar formarea limbii noastre ca limbă cu viaţă proprie.

B) Relativ la actele oficiale şi dintre particulari, scrise īn Romānia şi de către romāni, noua publicaţiune (a d-lui B.P. Hasdeu) sub titlul "Cuvinte din bătrāni", īnfăţişează nu nişte traduceri īnfluienţate de străinisme, ca limba din cărţile bisericeşti tipărite, ci adevărata idiomă naţională, astfel cum era.vorbită. īn ele nu e nimic tradus, căci sunt acte provenite din trebuinţe locale, scrise de oameni din popor, fără pretenţiune de cultură şi de erudiţiune. Din aceste acte, īncepānd cu anul 1560, pānă la 1600, limba romānă apare pe deplin formată, prezentānd o construcţiune regulată, cu deosebire numai că inversiunile sunt mai dese şi sintaxa diferită de cea din secolii următori.
Articolul - īn secolul XV - nu se vede decāt rar, fie pentru că scriitorii nu erau deprinşi a-1 deosebi, fie pentru că u final se auzea destul de pronunţat spre a nu fi neapărată nevoie de articol. Unele particule nedeclinabile erau īncă separate ca de īn (īn loc de din), pre īn (prin), de pre ună (dimpreună), pe īntru (pentru), de ce (deci) etc.
Cuvintele mine, nici apar sub forma mene şi neci. Posesivul meu are forma pronunţării populare miu. Infinitivul lungit a dare, afacere se uza īn locul celui prescurtat a da, a face. Mai mult ca perfectul are forma perifrazică: "să se ştie că m-a fost robit (mă robiseră) tătarii. Asemenea īntālnim expresiunile: "că am fost cumpărat' (că am cumpărat, cumpărasem); "de unde a fost şezănd" (de unde şedea, şezuse).

C) Diferiţi
scriitori străini, īn relaţiunile oficiale şi īn memoriile Şi īnsemnările lor particulare, găsite prin arhivele tăriilor occidentale, mărturisesc - pe la jumătatea secolului XVI - originea şi caracterul latin al limbii romāne. Astfel, se poate cita relaţiunea lui Rugiero către Piu V despre regatul Poloniei, din 1568, care spune că "Valachi rettengino ancora in gran parte la lingua latina corrota, pero et non altutto dissimile alia nostra italiana, benche in quella, pur la vicinitā et prattica delle barbcre nationi, si siano rescolata la religione loro di chnstiaria in greca". ("Archiv.", p. 116.)
īntre aceştia merită o deosebită menţiune Giovanni Boemo Aubano Alemanno, care scrise īn latineşte o carte despre "obiceiurile, legile şi datinile tuturor popoarelor". Scrierea aceasta fu tradusă īn limba italiană (zisă lingua volgare) de către Luciu Fauru şi tipărită īn Veneţia sub pontificatul lui Paul III, īn luna martie a anului 1543 (prina jumătate a secol [ului] XV). Această carte tipărită de-o foarte mare importanţă, cuprinde cele mai bogate informaţiuni despre ţările romāne. Astfel, după ce descrie limitele [graniţele] Valachiei, zicānd că "spre apus are Transilvania, spre răsărit merge pānă la Marea Neagră, la miazănoapte Rusia, la miazăzi o scaldă Istrul", dă amănunte topografice şi adaugă că valahii sunt īmpărţiţi īn două partide, unii Daguli şi alţii Dani. īn privinţa numelui.de valahi, autorul scrie că această ţară, ocupată de daci, s-a numit cātva timp Dacia, iar că "astăzi e zisă Vallachia de la Flacci, nobilă familie romană, pentru că geţii fiind zdrobiţi şi desfiinţaţi de către romani, să trămise să locuiască aci o colonie, iar cel ce o conduse fu un oarecare Flaccu, de unde mai īntāi fu numită Flaccia şi, stricāndu-se apoi cuvāntul, fu zisă Vallachia". Dar următorul pasagiu e şi mai important, căci, voind să-şi susţină părerea, autorul invocă īnsăşi limba ce se vorbia pe la īnceputul secolului XVI.

Iată cum se exprimă autorul:


"Această opiniune devine destul de probabilă prin vorbirea romană, care īncă durează printre acele popoare; totuşi ea e mai de tot stricată, īncāt azi abia se īnţelege de către un om roman; iar īntrebuinţarea şi forma literelor latine este oarecum schimbată Valahii se īndeletnicesc mult cu agricultura şi cu păşunatul vitelor, ceea ce demonstra originea lor", (p. 100)


Asemenea informaţiuni aveau mult adevăr īntr-īnsele şi putem deduce că limba romānă de la finele secolului XV era aceeaşi pe care o găsim la mijlocul secolului XVI, cānd apărură cărţile tipărite.
O altă atestare se găseşte īn celebra operă intitulată "Respubli' cae romanae in exteris provincias comentarii" de Wolfgang Laziu (istoriograful īmpăratului Austriei - Ferdinand), operă scrisă-n Viena la 1551 şi retipărită la Francfurt de pe Mein īn anul 1598. La finele acestei lucrări se găseşte un studiu epigrafic asupra Daciei, intitulat ,^4nalecta lapidum nenetustorum et nonanullarum in Dacia antiqiiitanim, scrise la Padova īn februarie 1593. īn cap. III, autorul - după ce demonstra că ,j~omanas colonias eam regionem inhabitasse, ut lapides manifeste ostendunt" - adaugă aceste cuvinte privitoare Ia limbă.
"Nec cos quisquam colonas romanos unquam fuisse censeret, nisi lingua originem proderet, quae licet tot seculorum spatio in catalecrum quemdam degeneravit, non obscure tamen latinus sernto in ea agnosei potest. Quvinetiam şese ad hoc Romanos appellant, qenum tamen nihil romanae indolis habeant. Vetus latina lingua in quatuor praecipuas, longeque discreptantes, dispertita est dialectos, in italicam, gallicam, hispanicam, valachicam, in quorum singulis latina linguae vestigia non dubiis indiciis elucent. Nec minim fuit gentes, toto caelo terraque dissitas, ab origine suae linguae tam procul disessisse, nec enim mutuo commercio verborum, uti ob regionum intervallum poluerunt... Dicti sunt Valachii non a Flavo, (Flacco) ut Bonfinius et al ii comminiscuntur, sed quia aborigines eorum a Pannonibus Olaz vocantur, hinc Olachi ac additis literes tandem Valachi sunt dicti".

D) Trecānd la literatura populară, cată să stabilim că sunt părţi dintr-īnsa, care au putut păstra mai bine decāt altele expresiuni şi fraze din limba vorbită īn secolii XIV şi XV. Astfel sunt descāntecele, proverbele şi ghicitori le, care şi-au păstrat de bună seamă caracterul arhaic 1) pentru că, fiind adesea īn versuri, se fixau mai cu īnlesnire īn memorie, adică au trecut neatinse prin decursul secolelor; 2) pentru că se considerau ca formule imutabile, in care nu se puteau introduce schimbări făr-a se crede că descāntecul īşi pierde eficacitatea, că proverbul şi ghicitoarea īşi pierd īnţelesul, astfel şi superstiţiunea, şi buna-credinţă şi nepre-tenţiunea de erudite din partea poporului, totul a contribuit să le conserve sub o formă īn adevăr veche.

Iată cāteva exemple:

Intr-un descāntec de soare sec (durere de cap) se zice:

Un soare
C-o duroare
Şi c-un fir de nap (sau mac?)
Să treacă lui Ion dorul de cap.
Doi sori
Cu două durori
Nouă sori
Cu nouă durori

Să rămānă Ion
Curat,
Luminat,
Ca-n ziua maica ce-a fapt

(ca īn ziua (cānd 1-a făcut) maica (sa) cea (care) 1-a fapt) īn care găsim perfectul am fapt, ai fapt, a fapt īn loc de am făcut şi deosebit de forma feace, feaceră care se īntālneşte īn cronicari.
Proberve ca acestea: "de la cap se-mpute peştele", ,nu e fum fără foc", "nu ştii de unde sare iepurele", "toată pasărea după limba ei piere", ,-flţa, unde e mai subţire, acolo se rupe", ,jnai bine azi un ou, decāt māne un bou", "bate şaua să priceapă iapa" etc. nu numai că nu cuprind īntr-īnsele cuvinte străine, dar se găsesc şi laalte popoare de origină latină.
In fine, ghicitorile, versurile ce se recitează īn jocurile copiilor, exerciţiile de pronunţare numite frānturi de limbă, toate par nişte formule vechi, conservate prin tradiţiune fără schimbare de cum erau īn secol ii trecuţi.
"Poeziile populare sunt un mare izvor istoric. īntr-īnsele aflăm nu numai fapte generale, dar ele intră şi īn viaţa privată, ne zugrăvesc obiceiurile şi ne arată ideile şi simţămintele veacului, īnvăţaţii Grimm şi Michelet s-au folosit mult de acest izvor istoric īn scrierile lor asupra originii dreptului german şi francez.

Tradiţiunile şi poveştile populare sunt un izvor care slujeşte la aceeaşi ţintă ca şi poeziile. Treaba agerei critici a istoricului este să deosebească dintr-aceste daturi, ca şi din toate celelalte, adevărul de falsitate şi să se poată bine folosi.

O adunare deci a poeziilor şi a poveştilor ce se află īn gura poporului romān este de trebuinţă. Noi cerem spre aceasta ajutorul tuturor celor ce, locuind pe la ţară, pot cu mai īnlesnire a le culege şi a ni le īmpărtăşi".










Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2022 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite