Gargantua şi Pantagruel este un roman satiric, comic şi fantezist, compus din cinci cărţi, inspirat din lucrări populare anonime, care, dincolo de aparenţă, conţin profunde observaţii realiste asupra moravurilor epocii, surprinse din perspectivă satirică. Romanul atacă mentalitatea obscurantistă, instituţiile viciate, cu reprezentanţii lor, excesele bisericii, demască ignoranţa şi incompetenţa teologilor de la Sorbona, satirizează vicioasele practici judecătoreşti etc. în ciuda aspectului buf, uneori grotesc, opera lui Rabelais conţine idei de maximă importanţă: cultul raţiunii călăuzite de ştiinţă şi cultul naturii, aşa cum fusese el practicat în antichitate, cei de atunci făcându-şi un ideal din dezvoltarea armonioasă a corpului şi a minţii, departe de orice constrângere şi de orice încălcare a legilor firii.

Personajele acestui roman, giganţii Gargantua şi Pantagruel, întruchipează idealul omului renascentist.
Cei doi uriaşi, Gargantua şi Pantagruel, tată şi fiu, trec printr-o mulţime de aventuri comice şi fantastice.
O parte importantă a primei cărţi este dedicată copilăriei şi educaţiei lui Gargantua. Aflăm astfel că Gargantua s-a născut cerând "de băut": în loc să ţipe ca toţi nou-născuţii: "Au, au!", el zbiera cât îl ţineau puterile: "Bea! Bee! A bea! Aş bea!". Auzind sunetele scoase de feciorul său, "cumătrul Grandgousier zise: "Că mare-ţi mai e beregata», vorbe care, îmbinate în anume fel în limba lor de baştină, făcur
9; să i se pună copilului numele Gargantua (...)" El va creşte ca un gigant mereu însetat şi înfometat, dornic de toate plăcerile vieţii. După ce tatăl său renunţă la nenumăraţi dascăli, Gargantua îi este încredinţat lui Po-nocrate, cel care îi formează o educaţie în spirit umanist. In tovărăşia dascălului său Ponocrate, Gargantua pleacă la Paris, unde se remarcă încă de la sosire prin dimensiunile lui colosale şi prin faptul că ia clopotele catedralei Notre-Dame spre a le agăţa de gâtul iepei. Faptul că au fost furate clopotele catedralei îi alarmează pe cei de la Sorbona, care trimit, în numele locuitorilor Parisului, o delegaţie condusă de magistrul Janotus de Baligar-do, care ţine un discurs incoerent şi pedant, impregnat de latinisme improprii, ca să recupereze clopotele ("Pană nu ne daŁi înapoi clopotele, nu vom conteni a striga re după voi ca un orbete carele şi-au pierdut toia gul, a zbierare ca un mâ-gariu Jără samariu şi a mugire ca o vacă fără talangă!"). Rabelais foloseşte acest prilej pentru a ridiculiza metodele elocinţei academice medievale.

în scurt timp, avân-du-1 alături pe Ponocra-te, care-i stabilise un program riguros de învăţătură, Gargantua devine un bun cunoscător în ale geometriei, aritmeticii, astronomiei, muzicii etc. Studiază plantele, contemplă cerul, învaţă să-şi îngrijească propriul corp în aceeaşi măsură ca şi spiritul.
Invadarea ţinuturilor sale natale de către crudul şi rnărginitul rege Picrochole îl determină pe Gargantua să se reîntoarcă şi să se lupte cu agresorul, reuşind să-1 învingă. Ca recompensă pentru ajutorul primit de la un călugăr, tratele loan, Gargantua construieşte pentru a-cesta mănăstirea Thele-me, model renascentist de socielate liberă opusă tradiţionalelor rânduieli mănăstireşti, singura regulă după care se conduceau oamenii a-cestei societăţi fiind: "FĂ CE-ŢI PLACE!".

Cărţile următoare se ocupă de educaţia lui Pantagruel şi de aventurile lui şi ale prietenului său, Panurge.
Deosebit de semnificativă este scrisoarea pe care Gargantua i-o adresează fiului său, Pantagruel. Această scrisoare are valoarea unui adevărat program de educaţie conform principiilor Renaşterii. Gargantua îşi sfătuieşte urmaşul să studieze limbile clasice: greaca, latina, ebraica, dar şi geometria, astronomia, muzica, dreptul civil, medicina. "Abisul de ştiinţă" este o metaforă care sugerează întreaga dorinţă de cunoaştere a oamenilor.