Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate





Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 




Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
GORUNUL - de Lucian Blaga (autor canonic)
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

poezie interbelică ♦ elegie filozofică ♦ poezie modernă ♦ poezie lirică
Poezia "Gorunul" este o elegie filozofică şi face parte din volumul de debut al lui Lucian Blaga (1895-1961), "Poemele luminii" (1919), în care temele predominante sunt iubirea, natura, moartea.
Tema poeziei este ilustrată de meditaţia poetului asupra morţii, pe care o percepe nu ca pe un final implacabil şi neaşteptat, ci ca pe o "mare trecere" într-o altă stare spirituală, care se apropie pe măsură ce viaţa alunecă treptat spre neant. Presimţirea morţii este o componentă a vieţii şi se dezvăluie progresiv pe parcursul poeziei, ceea ce relevă lirica expresionistă în care se înscrie creaţia lui Lucian Blaga.
Ideea poetică exprimă senina detaşare, liniştea filozofică, meditativă, cu care Blaga îşi contemplă curgerea lentă a vieţii în nefiinţă.
Sursele de inspiraţie ale poeziei "Gorunul" se află în mitologia universală, folclorul naţional şi literatura cultă.
în mitologie, gorunul este arborele cosmic, ce simbolizează un spaţiu de comunicare între Cer, Pământ şi Infern, pe care Mircea Eliade îl consideră "axis mundi" şi apreciază - în studiul "Sacru şi Profan" - că, la Blaga, "Imaginea arborelui n-a fost aleasă numai pentru a simboliza Cosmosul, dar şi pentru a exprima viaţa, tristeţea, nemurirea, înţelepciunea". Marin Mincu subliniază ideea că gorunul este un copac sacru, un "simbol al morţii şi totodată al perenităţii", făcând referiri la gorunul lui Horia, "aflat nu departe de mormântul altui erou, lancu". N. Balotă




spune că acest arbore totemic al vegetaţiei carpatine - gorunul -semnifică în mitologie "trecerea din realitatea timpului în eternitatea Universului prin sentimentul morţii".
în ceea ce priveşte sursa folclorică, poezia lui Blaga a fost asemănată, ca punct de plecare, cu balada "Mioriţa", unii critici considerând că esenţa ambelor creaţii constă în atitudinea omului de a-şi accepta moartea cu detaşare, ca pe un dat firesc al existenţei. Totuşi, seninătatea ciobănaşului în faţa morţii este o stare asumată cu înţelepciune, considerând că moartea este singurul final al vieţii, pe când liniştea ce "picură" în sufletul poetului Blaga este dobândită prin meditaţia profund filozofică asupra existenţei spirituale a omului, ca parte componentă a Universului. Testamentul ciobănaşului este o decizie luată din cauza ameninţării cu moartea iminentă, pe când Blaga presimte sfârşitul ca pe o ipoteză existenţială, contemplând imaginea sicriului în trunchiul gorunului.
Din literatura cultă, cea mai apropiată elegie asemuită cu "Gorunul" lui Blaga este "Mai am un singur dor" de Mihai Eminescu, criticii literari remarcând în primul rând tema comună celor două poezii, viziunea filozofică a vieţii şi a morţii. Există însă şi deosebiri între cele două elegii, mai întâi că Eminescu exprimă direct sensul cuvintelor, stârnind astfel trăirile, pe când la Blaga sensul se conturează treptat, prin trăiri dezvăluite pe parcursul poeziei. Mihai Eminescu exprimă în mod direct iminenţa morţii, scriind testamentar: "Mai am un singur dor / în liniştea serii / Să mă lăsaţi'să mor / La marginea mării". La Lucian Blaga "marginea de codru" nu semnifică sfârşitul vieţii şi liniştea simţită de'poet nu este una cosmică, ci una organică ("stropi de linişte îmi curg prin vine, nu de sânge"), percepând-o ca pe o scurgere ireversibilă a timpului ("cu fiecare clipă care trece"), ideea filozofică a antichităţii, "fugit irreparabile tempus", regăsindu-se atât la Eminescu, cât şi la poeţii europeni (Lamartine).
Gorunul este, în poezia lui Blaga, un simbol sacru al condiţiei omului în Univers, semnificând ideea că viaţa şi moartea cuprind deopotrivă fiinţa umană şi copacul şi că între cei doi există o comunicare spirituală.
(Structura şi compoziţia textului liric)
Poezia "Gorunul" este structurată în trei secvenţe lirice, aflate într-o gradaţie evidentă atât din punct de vedere ideatic, cât şi din punct de vedere spaţial, ilustrând pregnant presimţirea morţii într-un cadru imaginat panoramic, de la general la particular. în plan spiritual, stările evolutive ale poetului sunt exprimate prin verbe sugestive, majoritatea la timpul prezent: "aud", "bate", "curg", "zac", "simt", "dezmierzi", "picură", "trece" şi altele la timpul viitor, cu nuanţă dubitativă: "poate" că "îmi vor ciopli", "voi gusta-o". Gradaţia în plan spaţial este vizuală, imaginată panoramic: de la "limpezi depărtări" la un "turn", cu "clopot", la gorun, frunză, trunchi, inimă, sânge şi, în final, la "sicriul meu" crescut în gorunul "din margine de codru".
Prima secvenţă debutează cu percepţia auditivă a morţii prin verbul la prezentul continuu -"aud"- şi prin substantivul "un clopot"-, idee la care poetul cugetă încă din timpul vieţii -"bate ca o inimă". Formula artistică a incipitului se defineşte, aşadar, printr-o uzanţă deictică 'spaţială, "depărtări" şi prin verbul sentiendi la persoana I, care exprimă certitudinea eului liric: "aud".
"în limpezi depărtări aud din pieptul unui turn
cum bate ca o inimă un clopot
şi-n zvonuri dulci
îmi pare
că stropi de linişte îmi curg prin vine, nu de sânge."
Presimţirea neantului este în directă legătură cu natura, poetul meditând într-un cadru propice, în "limpezi depărtări", turnul are trăsături omeneşti -"în pieptul unui turn"-, iar clopotul măsoară, cu "zvonuri dulci", scurgerea timpului. Verbul ce exprimă incertitudinea, "îmi pare", potenţează ideea de picurare a morţii în viaţă, care provoacă o linişte simţită organic de eul poetic: "stropi de linişte îmi curg prin vine, nu de sânge". Marin Mincu afirma că "liniştea naturii curge în venele omului, inima omului bate profund în pieptul împrejurimilor".
în a doua secvenţă, poetul se adresează direct copacului sacru printr-o întrebare filozofică privind acceptarea morţii cu senzaţia liniştii ce domină întreagă natură, cu care poetul se simte într-o deplină armonie: "Gorunule din margine de codru,/ de ce mă-nvinge/ cu aripi moi atâta pace/ când zac în umbra ta/ şi mă dezmierzi cu frunza-ţi jucăuşă?". Forma de Superlativ dată cuvântului "pace" prin determinantul "atâta" este o metaforă a tăcerii cosmice, o linişte solemnă, în timp ce metafora "umbra" semnifică fiinţa muritoare, trecătoare prin lumea aceasta concretă, idee sugerată şi de verbul "zac".
Ultima secvenţă începe cu o întrebare filozofică tulburătoare care potenţează presimţirea morţii prin verbul dubitativ "poate", eul liric contemplând taina nefiinţei ce capătă contur în trunchiul gorunului, sub forma sicriului: "O, cine &#
351;tie? - Poate că/ din trunchiul tău îmi vor ciopli/ nu peste miilt sicriul". Identitatea dintre condiţia omului şi cea a gorunului este percepută cu "liniştea" trecerii în moarte - "şi liniştea/ ce voi gusta-o între scândurile lui" - care cuprinde deopotrivă poetul şi gorunul. Certitudinea că moartea există din timpul vieţii -"o simt"- este atenuată filozofic prin adverbul "pesemne", deşi poetul este "mut" de revelaţie, nevrând să deranjeze, să strice ordinea universală:

O, cine ştie? - Poate că
din trunchiul tău îmi vor ciopli
nu peste mult sicriul,
şi liniştea
ce voi gusta-o între scândurile lui,
o simt pesemne de acum:
o simt cum frunza ta mi-o picură în suflet
şi mut
ascult cum creşte-n trupul tău sicriul,
sicriul meu
cu fiecare clipă care trece,
gorunule din margine de codru."

El ascultă "cum creşte-n trupul tău sicriul" şi accentuează ideea că fiinţa este supusă morţii: "trupul tău" - "sicriul meu".
Finalul poeziei ilustrează ideea că viaţa oricărei fiinţe se scurge cu fiecare clipă înspre moarte, "cu fiecare clipă care trece", existând o îmbinare perfectă între om şi natură, care alcătuiesc, în elegia lui Blaga, o singură structură. Cu toate acestea, moartea nu trezeşte spaime, groază, ci se insinuează lent şi liniştit în sufletul poetului, ca presimţire, concentrând stările lirice în ideea curgerii ireversibile a timpului ("tempus irreparabilefugit").
Conceptul "mister" este ilustrat în această elegie prin taina morţii, fascinantă pentru poetul căruia i se revelează treptat acest mister esenţial din Univers.


(Limbajul şi expresivitatea textului poetic)
Modernitatea sugestiei care particularizează lirica lui Lucian Blaga rezidă, în mod inedit, din metafora revelatorie, care domină poezia, îmbinată cu metafora plastichantă şi cu figurile de stil tradiţionale.
Metaforele plasticizante păstrează factura tradiţională a liricii prin procedee artistice: epitetele "limpezi depărtări", "stropi de linişte", "zvonuri dulci"; comparaţie - "bate ca o inimă un clopot".
- metafore revelatorii: "de ce mă-nvinge/ cu aripi moi atâta pace", "o simt cum frunza ta mi-o picură în suflet", "ascult cum creşte-n trupul tău sicriul/ sicriul meu" sugerează presimţirea morţii, ca mister al existenţei umane în Univers.
Expresivitatea poeziei este realizată la nivel morfosintactic prin verbele dubitative "îmi pare", "pesemne", "poate" şi prin prezentul gnomic (care exprimă acţiunea fără a o raporta la un anumit timp, prezent atemporal-».«.) al verbelor ("sentiendi") la persoana I singular: "aud", "simt", "ascult". Confesiunea sinelui poetic se manifestă şi prin pronumele la persoana ■■/: "meu", "îmi", "mă". Opoziţia eu/tu este accentuată prin sintagmele "trunchiul (trupul) tău"/ "sicriul meu" sugerând coeziunea indestructibilă între existenţa umană şi natura cu care eul liric armonizează spiritual şi în moarte, Verbele la viitor sugerează perspectiva aşteptării şi întâlnirii cu moartea, într-un cândva nedefinit: "vor ciopli", "voi gusta"
Ştefan Munteanu, în studiul "O ipostază stilistică a liricii reflexive: Lucian Blaga", afirmă că "Prezentul şi viitorul sunt singurele forme vii ale timpurilor verbale, care desemnează faptele fie în desfăşurarea lor actuală, fie din perspectiva aşteptării şi întâlnirii cu ele". De altfel, în acelaşi studiu, el publică o, statistică impresionantă, constatând că, din cele 30 de poezii analizate din volumul "Poemele luminii", 23 sunt scrise exclusiv la timpul prezent, în 6 poezii prezentul este asociat cu viitorul şi numai într-o singură poezie ("O toamnă va veni") verbele sunt toate la timpul viitor.
Versificaţia are un rol esenţial în accentuarea semnificaţiilor filozofice şi ideatice, deoarece versurile nu au rimă şi sunt inegale. Versurile scurte, de unul sau două cuvinte scot în evidenţă stările poetului, ideile lui filozofice, esenţele spirituale: "îmi pare", "şi liniştea", "şi mut", "sicriul meu", iar procedeul folosit este enumerarea prin "şi", potenţând receptarea fiecărui termen în parte. Un alt procedeu al versificaţiei lui Blaga este ingambamentul (enjambamentul) care constă în continuarea ideii poetice în versul următor, fără a marca aceasta prin vreo pauză, versurile putând forma o frază literară şi fiind delimitate aleatoriu:
"în limpezi depărtări aud din pieptul unui turn
cum bate ca o inimă un clopot
şi-n zvonuri dulci
îmi pare
că stropi de linişte îmi curg prin vine, nu de sânge."
Ingambamentul este un procedeu stilistic intelectualizat, sugerând o muzicalitate ondulată a frazei, cu pauze surprinzătoare, care nu ţin seama de finalurile versurilor.
Motivul gorunului, ca spaţiu de refugiu al eului poetic (aşa cum Eminescu are motivul teiului) este specificat de Blaga într-o mărturisire făcută la vârsta maturităţii: "Văd peisajul nou cu toate ale sale, căci mă uit de jos în sus. Sunt într-adevăr sub o sprânceană de pădure. în dosul căsuţei - nişte splendizi goruni. [....] Stau întins mai mult sub bolta cerească decât pe pământ, cu faţa în sus".










Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2022 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite