romanul celui mai mare scriitor spaniol, Miguel de Cervan-tes Saavedra.

Romanul, cunoscut sub numele Dori Quijo te, capodoperă a literaturii universale, a fost publicat în anii 1605 (prima parte) şi 1615 (cea de a doua parte).
Scopul declarai al romanului, după cum măr furiseşle autorul în prefaţă, este acela "de a dă rama cu toată priceperea această uriaşă clădire inăl(ată din mul(imea cărţilor asupra cavaleris inului".

Parodia vechilor romane cavalereşti formează numai pretextul romanului, căci Cervan-tes realizează o vastă frescă socială a Spaniei timpului, un tablou de caractere veridice, prin intermediul cărora autorul meditează asupra condiţiei umane.

Eroul romanului este un hidalgo ("hijo de al-go" - fiul unuia care a fost "cineva", un om de viţă nobilă) înzestrat cu simţul onoarei şi cu entuziasmul specific cas-tilian, căruia lectura romanelor cavalereşti i-a rătăcit minţile în aşa fel încât le consideră adevărate şi decide să-i imite pe eroi. îşi schimbă numele adevărat, Alonso Quijano, cu acela de Don Quijote, îşi părăseşte casa şi prietenii şi porneşte în lume, călare pe mârţoaga sa, Rosi-nanta, în căutarea Dul-cineii de Toboso, personificare a idealului său feminin. înveşmântat într-o armură ruginită, se consideră un cavaler rătăcitor, a cărui menire este aceea de a repara nedreptăţile lumii şi a-i ajuta pe cei slabi şi năpăstuiţi. Don Quijote este însoţit în peregrinările sale de la un anumit moment de Sancho Pânza, în calitate de scutier, un ţăran din partea locului, ignorant, credul şi dispus să-şi asculte cu sfinţenie stăpânul.

Acest cuplu bizar (cavalerul: înalt, slab şi deşirat, scutierul: scund şi gras) părăseşte satul natal şi trece printr-o serie de aventuri care se ivesc necontenit, graţie imaginaţiei exaltate a lui Don Quijote: se luptă cu morile de vânt pe care le ia drept nişte uriaşi, cu o turmă de oi în care vede o oştire duşmană, atacă doi călugări luaţi drept vrăjitori ce au răpit o prinţesă, eliberează nişte ocnaşi consideraţi captivi oprimaţi etc.
Don Quijote şi scutierul său se întorc acasă bătuţi, cel dintâi închis într-o cuşcă, sub puterea unei pretinse prorociri.

Prietenii săi devotaţi, poetul şi bărbierul satului, ard cărţile cavalereşti, nădăjduind că astfel Don Quijote se va vindeca de nebunia sa. Partea a doua a romanului, scrisă mult mai târziu, continuă prezentarea aventurilor: Don Quijote o întâlneşte pe Dulcineea, cavalerul şi scutierul urcă pe Lem-noprion, calul de lemn, legaţi la ochi, crezând că fac înconjurul lumii, prin văzduh, până la Malambruno, în drum spre Barcelona capturează un vas turcesc etc.

Cavalerul rătăcitor revine în satul său învins, copleşit de mâhnire şi de remuşcări. înainte de a muri îşi redobândeşte raţiunea.