Apărut postum (1792), romanul este un lung dialog dintre Jacques şi stăpānul său.

Jacques şi stăpānul său rătăcesc continuu. Ei sunt dispuşi să filozofeze oricānd şi oricāt. Jacques, tipul valetului īndrăzneţ, īşi povesteşte viaţa, iar stăpānul īl ascultă. Povestirea este īntreruptă de digresiuni, asocieri neaşteptate, inserarea unor povestiri.

Propovăduind o filozofie care reflectă, īntr- o formă elementară, concepţia lui Diderot, Jacques crede īntr-un destin care determină cursul evenimentelor şi căruia nimic nu-i poate scăpa.

Povestirea de către Jacques a vieţii şi a iubirilor sale alternează cu istorisirile stăpānului său şi ale altor personaje (hangiţa, călugărul etc). īn aceste povestiri se tace o critică violentă a mănăstirilor, a clerului şi a aristocraţiei.

Diderot practică aici tehnica romanului picaresc (inserarea unei povestiri īn textul naraţiunii principale), rezumānd episodul interferat la un dialog simplu. Autorul dovedeşte o mare măiestrie īn stăpānirea artei dialogului.