Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate





Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 




Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
LUCI AN Bl AGA (1895-1961) UNIVERSUL POETIC (Etape ale creaţiei)
Colt dreapta
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

Lucian Blaga s-a născut la 9 mai 1895, în Lancrăm din judeţul Alba, sat ce poartă-n nume "sunetele lacrimei". Copilăria sa a stat, după cum el însuşi mărturiseşte, "sub semnul unei fabuloase absenţe a cuvântului", autodefinindu-se "mut ca o lebădă"; deoarece viitorul poet nu a vorbit până la vârsta de,4 ani. Se stinge din viaţă la 6 mai 1961 şi este înmormântat în satul natal, Lancrăm.
Monumentalitatea operei lui Lucian Blaga stă în îmbinarea de mare profunzime a poeziei cu filozofia, care dezvăluie - prin bogăţia metaforică, prin terminologia originală - viziunea poetică modernă.
în concepţia poetului-filozof, cunoaşterea se se manifestă prin două concepte originale, definite de Blaga în studiile filozofice "Trilogia cunoaşterii" şi în "Cunoaşterea luciferică":
a) cunoaşterea paradisiacă, de tip logic, raţional, care se revarsă asupra obiectului cunoaşterii şi nu-1 depăşeşte, vrând să lumineze misterul pe care, astfel, să-1 reducă, atitudine specifică oamenilor de ştiinţă; .
b) cunoaşterea luciferică are ca scop potenţarea, adâncirea misterului şi riu lămurirea lui, proprie sensibilităţii poeţilor.
Adept al cunoaşterii luciferice, Lucian Blaga îşi sintetizează crezul literar-fîlozofîc într-un eseu din volumul "Pietre pentru templul meu": "Câteodată, datoria noastră în faţa unui adevărat mister nu e să-1 lămurim, ci să-1 adâncim aşa de mult, încât să-I prefacem într-un mister şi mai mare."
în domeniul culturii, Blaga defineşte, în principal, două concepte majore şi an



ume acela de stil şi de metaforă, în lucrarea filozofică "Trilogia culturii":
a) stilul este, în concepţia lui Blaga, un ansamblu de trăsături determinate de factori ce acţionează inconştient asupra unor comunităţi umane, între care numeşte factorul spaţial şi factorul temporal, care determină specificul spiritual al acelei colectivităţi. Aplicând acest concept la cultura română, Blaga identifică stilul cu "spaţiul mioritic", acesta fiind o succesiune de deal şi vale, care se regăseşte formativ în spiritualitatea neamului românesc: "melancolia nici prea grea, nici prea uşoară, a unui suflet care suie şi coboară, f.../ iarăşi şi iarăşi, sau dorul unui suflet care vrea să treacă dealul ca obstacol al sorţii şi care totdeauna va mai avea de trecut încă un deal, sau duioşia unui suflet, f...] ce^şi are suişul şi coborâşul, înălţările şi cufundările de nivel, în ritm repetat, monoton şi fără sfârşit".
b) Metafora cunoaşte, în concepţia gânditorului poet, două tipuri:
* metafora plasticizantă, care dă frumuseţe limbajului liric, fără a-i îmbogăţi conţinutul: "Un zbor de lăstun/ Iscăleşte peisajul" sau "... prin oraş/ Ploaia umblă pe catalige";
* metafora revelatorie, care are rolul de a potenţa misterul esenţial, de a revela conţinutul: "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii".'
Alte concepte specifice filozofiei lui Lucian Blaga se regăsesc metaforic în creaţia lirică:
* "mister" - principiu existenţial fundamental, obiect al cunoaşterii şi resort al actului de cultură; lumea este saturată de mistere (latente, deschise, permanente, potenţate);
* "Marele Anonim" - metaforă revelatorie care defineşte Creatorul Universului, mister suprem şi gardian al misterelor, înzestrat cu atributele unui factor metafizic Absolut;
* "lumina" - metaforă revelatorie pentru cunoaştere;
* "ieşirea în lumină" - metaforă revelatorie care defineşte naşterea;
* "marea trecere" - metaforă revelatorie pentru moarte;

Opera poetică a lui Lucian Blaga se defineşte diacronic (evolutiv) atât în raportul dintre eu şi lume, cât şi în modalitatea de expresie. Etapele de creaţie sunt determinate de specificitatea lirică a volumelor de poezii, în care evoluţia filozofică este evidentă.
* "Poemele luminii" (1919), primul volum de poezii, este dominat de un puternic vitalism, de dorinţa eului poetic de a se contopi cu misterele Cosmosului. Principalele teme ale creaţiilor lirice din acest volum ilustrează natura, "iubirea şi moartea, concepte esenţiale ale existenţei. Crezul lirico-filozofic blagian se defineşte prin destăinuirea "cunoaşterea înseamnă iubire", idee programatică exprimată în poezia "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii", ce s-ar putea sintetiza prin selecţia versurilor de la începutul şi finalul poeziei: "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/ ... /căci eu iubesc/ şi flori şi ochi şi buze şi morminte". Iubirea este misterul esenţial al Universului şi principala cale de comunicare cu acesta ("Pământul"), iar moartea este numai presimţire sau o comuniune desăvârşită cu strămoşii ("Gorunul", "Frumoase mâini", "Linişte", "Melancolie"), Prin strigătul "Sunt beat de lume şi-s păgân", Blaga dezvăluie ideea că raportul dintre bine şi rău se află într-o necesară interdependenţă pentru stabilitatea deplină a Universului, ca două forţe contradictorii ce asigură echilibrul lumii: "De unde-şi are raiul - / lumina? - Ştiu: îl luminează iadul/ cu flăcările lui!" ("Lumina raiului"), . . "Paşii profetului" (1921) prevesteşte încă din titlu o schimbare de atitudine, ce va deveni mai evidentă în volumele următoare, dominantă fiind reflexivitatea trăirilor nemijlocite, cugetarea. Poemul "Moartea lui Pan" revelează ipostaza cunoaşterii prin participarea la ritmurile interioare ale cosmosului, iar poeziile "Vară" şi "în lan" stint pasteluri spiritualizate pe tema expresionismului, în care forma de pastel este numai uri pretext pentru stări elegiace şi atitudini rheditative. Sufletul prea plin al poetului are nevoie de un înveliş pe măsură şi el invocă giganticele formaţiuni geologice să-i dea un trup în care să încapă o simţire, o iubire devenită prea mare pentru om:' "Daţi-mi un trup/ voi munţilor,/ mărilor,/ daţi-mi âlt trup să-mi descarc nebunia/ în plin!/ Pământule larg, fii tru
nchiul meu,/ fii pieptul acestei năpraznice inimi/.../ Dar numai pe tine te am trecătorul meu trup." ("Daţi-mi un trup voi munţilor"). Ideea centrală a poeziei accentuează adevărul universal-valabil al efemerităţii trupului prea strâmt pentru a putea să încapă "straşnicul suflet" al" eului liric, din care cauză el îşi exprimă dorinţa sfâşietoare de uniune cu formele primordiale ale Universului, sugerată de verbele la condiţional-optaîiv şi conjunctiv: "aş iubi", "aş urî", aş zâmbi", "să descarc", "să cuprind", "să frâng", "să sărut". De altfel, implorarea eului liric este ilustrată de invocaţia "Daţi-mi un trup/ voi munţilor,/ mărilor;", prin imperativele verbelor ("daţi-mi", "fii", "prefă-te") şi prin vocativele substantivelor ("munţilor", "mărilor", "Pămăntule") care argumentează adresarea directă cu tentă personificatoare. Poezia este simetrică, incipitul şi finalul fiind reprezentate de acelaşi vers, "Numai pe tine te am trecătorul meu trup", diferenţa constând în nuanţa adversativă sugerată de conjuncţia "dar", care conferă întregii poezii concluzia unei tristeţi existenţiale despre trecerea implacabilă a timpului ("fugit irreparabile tempus").

. Volumul "In marea trecere" (1924) debutează cu un motto sugestiv pentru viziunea poetului privind conceptul filozofic de timp: "Opreşte trecerea. Ştiu că unde nu e moarte, nu e nici iubire, - şi totuşi te rog: opreşte, Doamne, ceasornicul cu care ne măsuri destrămarea." Preocuparea lui Lucian Blaga pentru timp se exprimă în cele trei ipostaze de manifestare: fugit irreparabile tempus (timpul se scurge ireversibil), fortuna labilis (soarta este schimbătoare), vanitas vanitatum (deşertăciunea deşertăciunilor). Vitalismul, trăirea intensă se estompează, problematica filozofică se amplifică tulburător: "In marea trecere", "Cuvântul din urmă" "Scrisoare", "Am înţeles păcatul ce apasă peste casa mea").

Poate că cea mai elocventă îmbinare între tradiţionalism şi modernism o demonstrează Lucian Blaga în concepţia despre sat, care este mai mult decât un mit al miturilor,.devine suflet, are alte.dimensiuni existenţiale, mult mai profunde decât orice altă entitate a Universului: "Eu cred că veşnicia s-a născut la sat/ Aici orice gând e mai încet,/ şi inima-ţi zvâcneşte mai rar,/ ca şi cum nu ţi-ar bate în piept/ ci adânc în pământ undeva." ("Sufletul satului").
. "Lauda somnului" (1929) evocă probleme existenţiale, asupra cărora poetul meditează asupra condiţiei omului în lume ("Biografie"), asupra morţii, pe care o asociază cu motivul somnului ("Somn") sau avertizează asupra pierderii sacralităţii de către omenire, ameninţare ilustrată în "Paradis în destrămare".
. "La cumpăna apelor" (1933) şi "La curţile dorului" (1938) cuprind poezii de inspiraţie folclorică, mitologică, în care teama de moarte este evidentă: "De ce îmi e aşa de teamă - mamă -/ să părăsesc iar lumina?" ("Din adânc"). Câteva titluri de poezii ce aparţin acestor volume: "Stă în codru fără slavă", "Belşug", "Ursul eu crin", "La curţile dorului", "Ciocârlia" etc.
. "Nebănuitele trepte" (1943) exprimă o împăcare a poetului cu Universul, poemele sunt încărcate de speranţă, de încredere în germinaţie. Naşterea, venirea în lumină, care era tragică în volumele anterioare, este aici privită ca o binefacere, cu o bucurie a vieţii în poezia care are ca titlu data naşterii poetului: "Sat al meu, ce porţi în nume/ sunetele lacrimei,/ la chemări adâncide mume/ în cea noapte te-am ales/ ca prag de lume/ şi potecă patimei./.../ în tine cine m-a chemat/ fie binecuvântat,/ sat de lacrimi fără leac." ("9 Mai 1895"). Poezia "Autoportret" singularizează o confesiune spirituală a poetului despre sufletul său, aflat în continuă căutare de împliniri: "Lucian Blaga e mut ca o lebădă./ în patria sa/ zăpada făpturii ţine ioc de cuvânt./ Sufletul lui e în căutare/ în mută, seculară căutare/ de totdeauna,/ şi până la cele din urmă hotare.// El caută apa,/ din care curcubeul/ îşi bea frumuseţea şi nefiinţa.".
Referindu-se la specificul creaţiei lui Lucian Blaga, Tudor Vianu spunea: "Şi dacă poezia sa nu cucereşte prin senzualitatea ei, ea vorbeşte puternic printr-o substanţă făcută din cele mai înalte nelinişti din câte poate atinge sufletul omenesc."









Colt dreapta
Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910



 
Copyright© 2005 - 2024 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite
Colt dreapta