Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate





Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 




Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
NAŢIONAL ŞI UNIVERSAL ÎN CREAŢIA POETICĂ EMINESCIANĂ
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 - 15 iunie 1889) deschide cu \"numele Iui magic [...] toate porţile spiritului\" (Constantin Noica), întrucât substanţa creaţiei stă sub semnul eternităţii prin ancorarea sa spirituală atât la tradiţiile simţirii româneşti, cât şi la esenţele culturii europene, poetul formându-se \"la şcoala lui Homer, Shakespeare precum şi la aceea a clasicului folclor românesc\".
Mihai Eminescu a realizat o operă monumentală a tradiţiilor populare şi culte naţionale, \"depăşindu-le prin geniul şi munca sa\" (Zoe Dumitrescu-Buşulenga).
Titu Maiorescu, entuziasmat de inegalabila creaţie eminesciană, prorocea faptul că literatura secolului 20 va debuta sub auspiciile \"geniului său\", deoarece poetul îl uimise prin vasta sa cultură naţională şi universală, prin memoria sa impresionantă, numindu-1 \"om al timpului modern\".
Cunoscător al culturii şi filozofiei orientale indiene, ale căror creaţii le-a citit în original, învăţând pentru aceasta singur sanscrita, dar şi al culturii şi filozofiei europene moderne, Eminescu este \'însăşi structura omului universal\" (Mircea Eliade), \"un poet cu aripi universale\" (Roşa Del Conte), opera impresionantă fiind un adevărat act de identitate universală a neamului românesc, fapt care 1-a determinat pe Tudor Vianu să afirme că \"românii îi deleagă lui Eminescu sarcina de a-i reprezentata faţa lumii întregi\".
Eminescu s-a format spiritual în cultul istoriei naţionale, al dragostei neasemuite pentru neamul românesc, studiindu-i cu pasiune trecutul de glorie, ţinând conferinţe despre \"Geniul naţional\" şi \"Patria rom




ână\", considerând că \"vertebrele naţionalităţii sunt istoria şi limba\", iar \"elementul moral şi estetic al culturii îşi are izvorul său principal în literatura naţională\".
Mitul ancestral românesc domină permanent mintea şi sufletul poetului, folclorul fiind în creaţia sa cel mai important izvor de inspiraţie, el afirmând cu admiraţie că \"o adevărată literatură trainică\" nu se poate întemeia decât pe \"graiul viu al poporului nostru, pe tradiţia, obiceiurile şi istoria lui, pe geniul lui\". Poezia eminesciană păstrează teme şi motive populare, adăugându-i noi structuri epice (\"Călin nebunul\") sau le prelucrează înnobilând creaţia cu idei filozofice (\"Revedere\", \"Ce te legeni\", \"Luceafărul\").
Natura eminesciană recompune sugestiv şi simbolistic spaţiul mioritic românesc .ilustrat de codru şi mare (\"Mai am un singur dor\"), satul în amurg (\"Sara pe deal\"), lacul, crângul, teiul, salcâmul (\"Revedere\", \"Dorinţa\", \"Lacul\", \"Luceafărul\").
\"Mânuirea perfectă a limbii materne\" a făcut din Minai Eminescu un adevărat întemeietor al limbajului poetic prin varietatea mijloacelor expresive, prin sensibilitatea reflexivă, prin viziunea inovatoare şi profundă asupra lumii şi, în acelaşi timp, precursor recunoscut ca atare al celor mai mari poeţi ai secolului: Lucian Blaga, Tudor Arghezi, Ion Barbu, Nichita Stănescu. Limbajul eminescian este surprinzător şi inegalabil prin valorificarea lexicului popular, a formelor cu iz arhaic în construcţii poetice noi, ce a uimit prin sintagme şi imagini inedite, prin armonie şi plasticitate stilistică: \"Clopotul vechi împle cu glasul lui sară\" (\"Sarape deal\"), \"Dar ce frumoasă se făcu/ Şi mândră arz-o focul\" (\"Luceafărul\"). Introducerea unor plurale neobişnuite nu numai pentru vremea aceea, ci şi pentru poezia modernă, unele ieşite din uz ori inovaţii personale făcute în spiritul limbii vechi dau originalitate şi farmec creaţiei eminesciene: \"furtune\", \"gradine\", \"aripe\", \"păsuri\", \"lunge\", \"adânce\".
Acordurile inedite între substantive şi adjectivele lor (\"umezi morminte\", \"pustie gânduri\"), formele inversate ale verbelor (\"suna-vei\", \"şede-vei\'V spune-ţi-voi\"), precum şi sintaxa afectivă realizată prin accentuarea anumitor cuvinte puse în ordine ideatică (\"semnelor vremii profet\", \"cu de-argint aripe albe\") dau poeziei eminesciene substanţă, expresivitate şi ritm, creând stări emoţionale de o cutremurătoare profunzime.
Ceea ce i-a impresionat în mod deosebit chiar pe contemporanii lui Mihai Eminescu a fost crearea de către poet a unor rime surprinzătoare realizate în modalităţi foarte diferite de la cuvinte banale (\'încalţe/ ceruri-nalte\") la inedita potrivire a substantivului cu verbul însoţit de pronume cu formă neaccentuată (\"gându)/ luminându-1\", \"recunoască-1/ dascăl\") până la a rima substantive comune cu cele proprii, adică aşa-zisele rime culte (\"oaspe/ Istaspe\", \"de-atunci încolo/ Apollo\").
Mihai Eminescu alternează mijloacele de exprimare printr-o \"expresie intelectualizată\" (T.Vianu) de reverberaţie culturală sau filozofică, izvorâte dintr-un puternic simţ superior al echilibrului lingvistic: \"Şi în sine împăcată stăpânea eterna pace\", \"Ei doar au stele cu noroc/ Şi prigoniri de soarte\". Alteori, poetul surprinde prin virtuozităţi verbale, printr-o intelectualizare superioară a ideilor: \"La-nceput, pe când fiinţă nu era, nici nefiinţă\", \"Când pătruns de sine însuşi odihnea cel nepătruns^.
Ceea ce a rezultat din acordarea instrumentului lingvistic este cuvântul eminescian încărcat de sensibilitate


, ce izbuteşte să creeze o limbă românească şi un univers acustic de o vibraţie inconfundabilă.
Definit ca \"romantic întârziat\" sau cum însuşi se caracteriza în poezia \"Eu nu cred nici în lehova\" (\"Nu mă-ntoarceţi nici cu clasici,/ Nici cu stil curat şi antic,/ Toate-mi sunt deopotrivă,/ Eu rămân ce-am fost: romantic\"), Mihai Eminescu stă alături de cei mai mari romantici europeni: Novalis, Heine, Byron, Goethe, fiindu-i specifică ilustrarea condiţiei nefericite a geniului într-o lume superficială, meschină, neputincioasă să înţeleagă aspiraţiile sale superioare.
Victor Hugo, teoreticianul romantismului european, 1-a influenţat pe Eminescu în exprimarea motivului prăbuşirilor de lumi, deşi poetul român nu se rezumă la o manieră descriptivă exterioară, ci îi conferă o infinită forţă sugestivă care întrece toate antecedentele romantice: \"Avem clipa, avem raza, care tot mai ţine încă.../ Cum s-o stinge, totul piere, ca o umbră-n întuneric,/ Căci e vis al nefiinţei universul cel himeric...\".
Există însă multe laturi în care Eminescu depăşeşte radical romantismul şi devine unul dintre exponenţii cei mai vii ai ultimei jumătăţi din veacul trecut. Privit în expresia sa exemplară, poetul romantic se transpune integral într-o zonă ideală, fie ea mitul, ca la Holderlin, fie visul, ca la Novalis, fie fantezia utopistă, ca la Shelley, fie aventura spirituală a lui Byron ori, dimpotrivă, armonia liniştii interioare a lui Lamartine.
Numeroasele mărturii ale poetului demonstrează admiraţia şi respectul faţă de limba română, considerând-o atotputernică peste spiritualitatea românească: \"Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba e stăpâna noastră\". Valoarea naţiunii române constă mai ales în bogăţia şi forţa expresivă a limbii române, care este, în viziunea poetului, \"o împărăteasă bogată căreia-multe popoare i-au plătit dare în metal pur pe când ea pare a nu da nimănui nimic [...]. A o dezbrăca de averile pe care, economică şi chibzuită le-a adunat în mii de ani, însemnează a o face din împărăteasă, cerşetoare\". De altfel, el se autodefineşte ca fiind \"sorbit din popor\" şi predestinat de a putea trezi la viaţă spiritualitatea românească autentică, din care şi el s-a născut: \"nu ne-am trezit noi - s-au trezit secolii din urma noastră şi ne-au scuturat din somn\".
Mihai Eminescu a pătruns în conştiinţa naţională prin domeniul cultural-artistic şi se manifestă sub forma influenţelor în literatura începutului de secol, aşa cum prezisese Titu Maiorescu. Sub impactul liricii eminesciene, numeroşi poeţi scriu sau încearcă să scrie ca Eminescu, ori, dimpotrivă, se străduiesc să iasă de sub această influenţă acaparatoare. Ecourile creaţiei eminesciene se concretizează uneori prin preluarea unor texte din poezii şi înglobarea lor în alte texte, fie cu alte forme, fie cu alte intenţii decât cele din poezia originară, în mod diferit de la un poet la altul. Această intertextualitate se manifestă în poezia de după Eminescu prin inversarea în textul propriu a unui vers sau a unui fragment de vers eminescian, dar şi prin parafrazarea şi prelucrarea unor stanţe bine cunoscute ori prin transferul subtil al unei imagini sau al unui simbol, manieră lirică ce a inovat un \"curent\" spiritual numit eminesclanism. \"Fiind foarte român, Eminescu e universal. Asta o ştie oricine citeşte: cu părere de rău că lacătul limbilor nu poate să fie descuiat cu cheile străine\". (Tudor Ârghezi)





Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2022 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite