datând din (aproximativ) 430-428 î.Hr.

Oedip rege este considerată o capodoperă a dramaturgiei greceşti. Până la subiectul pro-priu-zis al tragediei este absolut necesar să cunoaştem o seamă de antecedente, consemnate în legendele care prezintă nenorocirile abătute asupra Labdachizilor, urmaşii lui Labdacos, regele Tebei.

Laios, căruia oracolul îi prezisese că va li ucis de fiul său şi că acesta se va căsători cu propria lui mamă, Iocasta, hotărăşte să-şi ucidă fiul, pentru a împiedica astfel împlinirea teribilului blestem. Servitorii cărora le poruncise să-1 arunce în prăpastie, din milă pentru copil, îl încredinţează pe micuţ unor păstori pentru a i se pierde urma. Aceştia l-au dus la curtea lui Polibos, regele Corintului.
Aici copilul va creşte ca fiu al regelui, sub numele de Oedip. Consultând oracolul din Delfi, Oedip află că este predestinat să-şi ucidă părinţii. Pentru a evita nenorocirea, Oedip îşi părăseşte părinţii săi adoptivi, convins că aceştia îi sunt părinţii adevăraţi.
La o răscruce de drumuri, într-o ceartă cu mai mulţi drumeţi, Oedip îi omoară pe câţiva dintre ei, printre care se afla şi Laios, tatăl său natural. Plecând mai departe, reuşeşte să răspundă corect la întrebările Sfinxului, scăpând astfel Teba de teroarea în care monstrul o ţinea de multă vreme. Drept recunoştinţă, i se oferă tronul Tebei.

Devenit rege, Oedip se căsătoreşte cu Iocasta, văduva lui Laios, deci mama sa. Toate străduinţ
;ele lui Oedip pentru a evita împlinirea prezicerilor oracolului au dat greş; sub semnul destinului, prorocirile acestuia s-au împlinit. Aici debutează acţiunea propriu-zisă a tragediei Oedip rege.
în Teba izbucneşte o năprasnică epidemie de ciumă. Oedip îl trimite pe Creon, cumnatul său, la oracolul din Delfi, ca să afle motivul cumplitei nenorociri ce se abătuse asupra oamenilor, în vreme ce Oedip vorbeşte poporului său deznădăjduit, soseşte şi Creon aducând cu el răspunsul lui Apolon: pe vremuri, regele Laios al Tebei fusese omorât, iar ucigaşul lui se află între zidurile cetăţii. Până când vinovatul nu va fi prins şi dat morţii sau exilat, ciuma va continua să facă victime în rândul locuitorilor oraşului.
Oedip face tot posibilul pentru a da de urma făptaşului, fără a bănui, nici măcar pentru o clipă, înspăimântătorul adevăr. Trimite după prorocul Tiresias, care, deşi îl cunoşte pe făptaş, refuză cu îndârjire sâ-i dezvăluie numel e. Furios, Oedip îl acuză pe Tiresias de a-1 fi ucis pe Laios. Revoltat de o asemenea învinuire, Tiresias sfârşeşte prin a rosti numele adevăratului ucigaş: Oedip
Când află adevărul, Iocasta, mama şi soţia lui Oedip, se omoară.

Oedip, copleşit de pa-tricidul şi incestul săvârşite fără voie, îşi smulge ochii, pentru a nu-i mai vedea pe martorii crimelor sale.
Tragedia dezvoltă o idee deosebit de răspândită la acea epocă în gândirea grecilor: nimeni nu poate scăpa de încleştarea în care destinul îl ţine strâns. Voinţa zeilor, deşi este foarte puternică, nu reuşeşte însă să o strivească şi să o anihileze cu totul pe cea omenească. Omul îşi înfruntă destinul; el nu abdică de la demnitatea sa, se luptă cu dârzenie până la ultima suflare.
Această atitudine face din Oedip un erou tragic şi un model de conduită omenească. Acţiunea tragediei este continuată în Oedip la Colonos.