Referat, comentariu, eseu, proiect, lucrare bacalaureat, liceu si facultate
Top referateAdmitereTesteUtileContact
      
    


 


Ultimele referate adaugate

Adauga referat - poti sa ne ajuti cu un referat?

Politica de confidentialitate





Ultimele referate descarcare de pe site
  CREDITUL IPOTECAR PENTRU INVESTITII IMOBILIARE (economie)
  Comertul cu amanuntul (economie)
  IDENTIFICAREA CRIMINALISTICA (drept)
  Mecanismul motor, Biela, organe mobile proiect (diverse)
  O scrisoare pierduta (romana)
  O scrisoare pierduta (romana)
  Ion DRUTA (romana)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  COMPORTAMENT PROSOCIAL-COMPORTAMENT ANTISOCIAL (psihologie)
  Starea civila (geografie)
 




Ultimele referate cautate in site
   domnisoara hus
   legume
    istoria unui galban
   metanol
   recapitulare
   profitul
   caract
   comentariu liric
   radiolocatia
   praslea cel voinic si merele da aur
 
despre:
 
OTILIA MARCULESCU din Enigma Otiliei de George Călinescu
Vizite: ? Nota: ? Ce reprezinta? Intrebari si raspunsuri
 

Creaţia romanescă a lui George Gălinescu (1899 --1965) depăşeşte realismul clasic prin atribuirea unor dimensiuni sociale şi psihologice caracterelor dominate de o trăsătură definitorie, construind personaje realiste tipice. în romanul "Enigma Otiliei" (1938), scriitorul modernizează tehnica narativă, foloseşte detaliul în descrieri arhitecturale şi în analiza personajelor, înscriindu-se astfel în realismul modern al secolului al XX-lea, cu trimitere certă către creaţia lui Balzac prin istoria unei moşteniri, în jurul căreia construieşte imaginea societăţii burgheze din Bucureşti.
Perspectiva narativă este modernă şi defineşte punctul de vedere al naratorului omniscient (heteroaiegetic) şi omniprezent asupra evenimentelor relatate la persoana a III-a; iar atitudinea naratorului reieşită din relaţia sa cu personajele profilează focalizarea zero şi viziunea "dindărăt", argumentând caracterul obiectiv al romanului. Tot în modernism se înscrie şi existenţa celui de al doilea narator, Felix, care, în ipostaza de martor al evenimentelor, este mediatorul între naratorul romanului şi cititorul fictiv (naratorul), facându-i cunoştinţă acestuia cu personajele şi întâmplările acţiunii, prin relatare la persoana a IIl-a.
Otilia Mărculescu este "eroina mea lirică", proiecţia autorului în afară, "tipizarea mea în ipostază feminină", îşi mărturisea George Călinescu afinităţile cu acest personaj. Otilia este personajul principal şi "rotund" ("care nu poate fi caracterizat succint şi exact", E.MJ'orster), reprezentativ pentru modernitatea românului, atât prin tehnicile de realizare, cât şi




prin problematica sa existenţială, reprezentând enigmatica dramă a feminităţii, din care cauză este şi un personaj eponim (care dă numele operei-«:«.).
Otilia, o tânără de optsprezece ani, este fata celei de a doua soţii a lui Costache Giurgiuveanu, femeie frumoasă şi bogată, care murise "de supărare" şi-i lăsase lui toată averea, laolaltă cu îndatorirea creşterii Otiliei, rămasă de mică fără mamă. Costache o iubeşte ca pe "fe-fe-tiţa" lui, dar avariţia îl împiedică s-o înfieze oficial sau să-i asigure, în mod concret, un viitor.

Fascinantă şi imprevizibilă, Otilia se diferenţiază de alte personaje feminine din literatura română, de Sa$a Comăneşteanu din "Viaţa la ţară" de Duiliu Zamfirescu sau de Olguţa din "La Medeleni" de Ionel Teodoreanu, prin aceea că ea se află permanent într-un proces dinamic, în continuă devenire.
Portretul fizic, relatat direct prin ochii lui Felix şi construit prin tehnica detaliului, sugerează trăsăturile morale proprii feminităţii: delicateţe, farmec, cochetărie, distincţie, ingenuitate: "... un cap prelung şi tânăr de fată, încărcat de bucle, căzând până la umeri. Fata, subţirică, îmbrăcată într-o rochie foarte largă pe poale, dar strânsă tare la mijloc şi cu o mare coleretă de dantela pe umeri, îi întinse cu francheţe un braţ gol şi delicat...".
Ca eroină realistă modernă, Otilia este tipică pentru categoria tinerelor inteligente, cu sensibilitate artistică, atracţie către lux şi călătorii în străinătate, ceea ce ar constitui o componentă importantă a femeii enigmatice dintotdeauna. Firea captivantă a tinerei este sugerată indirect de titlul romanului (personaj eponim), care scoate în evidenţă un personaj tipic de feminitate misterioasă şi controversată pentru toate personajele romanului, o îmbinare fericită între puritatea şi farmecul natural al vârstei cu o maturitate surprinzătoare, Otilia fiind de o tulburătoare seriozitate ori zvăpăiată ca o fetiţă, ceea ce dă o fascinaţie cuceritoare eroinei.
Relaţia Otiliei cu personajele romanului, ca formulă estetică modernă de caracterizare, scoate în evidenţă ambiguitatea personajului în percepţia celorlalţi. Relativismul (subiectivismul) cu care este privită din mai multe unghiuri de vedere profilează cel mai controversat personaj al romanului, stârnind contradicţii surprinzătoare. Moş Costache o iubeşte pe "Otilica", "pe fe-fetiţa mea", el fiind "papa" care primeşte de la ea un strop de tinereţe, lumină şi vioiciune. Raţionalul Felix vede în ea "o fată admirabilă, superioară, pe care n-o înţeleg". Pascalopol o priveşte ca pe femeia în devenire, are răbdare cu ea, dar nu distinge "ce e patern şi ce e viril" în dragostea lui pentru tânăra, pe care o consideră»"o artistă" şi care îl încântă şi îl emoţionează, "e ca o rândunică". Pentru Stanică Ratiu. Otilia este o femeie cu "spirit practic", care ştie ce vrea şi cum să se descurce în viaţă: "deşteaptă faţă!". Aglae o consideră "o zănatică", "o dezmăţată", "o stricată", care suceşte capul băieţilor de familie, deoarece chiar şi pe Titi reuşise să-1 cucerească, iar Aurica o urăşte şi o invidiază pentru că are succes la bărbaţi.
Alternanţa dintre teribilele copilării, exuberanţa de a alerga desculţă prin iarbă cu profunzimea şi raţiunea rece prin care judecă şi explică imposibilitatea mariajului cu Felix nedumereşte şi bulversează. împrăştiată şi dezordonată, acceptă cu luciditate protecţia lui Pascalopol şi respinge cu delicateţe manifestările sentimentale ale lui Felix. înţelegătoare şi plină de tact în comportamentul ei faţă de moş Costache, dar aparent imună la răutăţile celor din clanul Tulea, ea rămâne enigmatică prin amestecul unui farmec juvenil cu o maturitate profundă.
Incitanta "enigmă a Otiliei" se naşte mai ales în mintea lui Felix, care "îşi dădea prea bine seama că iubeşte pe Otilia, fără să poată determina conţinu


tul acestui sentiment", fiind derutat de reacţiile fetei. Biletul de amor pe care i-1 scrie stârneşte în tânărul îndrăgostit chinuitoare stări contradictorii, de la speranţă, la deprimare, de la frenezie la amărăciune, ca, în cele din urmă, purtarea Otiliei să-1 arunce într-o stare chiar mai confuză decât cea iniţială: "fii cuminte, mai vorbim noi, altă dată". Tânărul nu-şi poate da explicaţii plauzibile pentru comportamentul fetei, ce rămâne până la sfârşitul romanului o tulburătoare întruchipare a structurii contradictorii definitorie, de altfel, pentru sufletul feminin. îndrăgostit total de Otilia, Pascalopol o admiră şi o înţelege, dar nici el nu poate descifra în profunzime reacţiile şi gândurile fetei, confîrmându-i lui Felix în finalul romanului: "A fost o fată delicioasă, dar ciudată. Pentru mine e o enigmă". Definită, indirect, prin felul de a fi, prin fapte, acţiuni, gesturi, vorbe şi gânduri, Otilia este un personaj complex, dinamic şi "rotund" ("care nu poate fi caracterizat succint şi exact", E.M.Forster) cu un comportament derutant, fiind capabilă de emoţii puternice, apoi trecând brusc" de la o stare la alta, împrăştiată şi visătoare, deseori dovedind în mod surprinzător luciditate şi tact. Este un amestec ciudat de atitudine copilăroasă şi matură în acelaşi timp: aleargă desculţă prin iarba din curte, se urcă pe stogurile de fân în Bărăgan, stă ca un copil pe genunchii lui Pascalopol, dar este profund lucidă şi matură, ştie ce vrea de la viaţă, dovedind o autocunoaştere desăvârşită: "Eu am un temperament nefericit: mă plictisesc repede, sufăr când sunt contrariată".
Un procedeu modern de caracterizare a personajelor realiste este mediul ambiant, camera Otiliei definind-o întru totul prin detaliile cu semnificaţii comportamentale: "o masă de toaletă cu trei oglinzi mobile şi cu multe sertare, [...] un scaun rotativ pentru pian", ceea ce ar putea fi interpretat ca sugestie pentru firea ei imprevizibilă, manifestându-se aici motivul oglinzilor. Dezordinea tinerească a lucrurilor aruncate amestecat peste tot -rochii, pălării, pantofi, jurnale de modă frantuzeşti, cărţi, note muzicale, păpuşi -, sugerează, indirect, exuberanţa juvenilă, un univers spiritual al "ascunzişului feminin", cum afirmă în mod direct naratorul omniscient.
Finalul romanului este deschis în privinţa destinului Otiliei, modernismul personajului constând şi în faptul că nimeni nu poate dezlega misterul ce se ţesuse în jurul ei, Pascalopol însuşi conchizând că, după atâţia ani, pentru el, Otilia rămăsese "o enigmă". Fotografia pe care o priveşte Felix dezvăluie o "femeie frumoasă, cu linii fine, dar nu era Otilia, nu era fata nebunatică", ci avea un aer de platitudine feminină, care nu mai semăna cu imaginea din conştiinţa lui. De aici reiese că Otilia este un personaj modern, plin de contradicţii.
Limbajul eroinei este elevat, fraza cultivată, în care se simte sensibilitatea şi forţa lăuntrică, trădează, indirect, firea delicată şi educaţia solidă.
în concluzie, personaj bovaric, Otilia trăieşte drama singurătăţii, a viitorului ei ambiguu, departe de mult visată fericire, deoarece - se destăinuie ea lui Felix - o femeie se bucură de viaţă adevărată doar câţiva ani: "Cât crezi tu că mai am de trăit, în înţelesul adevărat al cuvântului? Cinci, şase ani!". Ea se defineşte prin autocaracterizare, dovedind o profundă cunoaştere de sine, atunci când îi dezvăluie lui Felix: "eu sunt o zăpăcită, nu ştiu ce vreau, eu sunt pentru oamenii blazaţi, care au nevoie de râsetele tinereţii, ca Pascalopol". Otilia este, aşadar, un personaj realist modern, construit prin complexitate şi relativism, ilustrând eternul feminin plin de mister, imprevizibil şi cuceritor, care fascinează prin amestecul de sensibilitate candidă şi profundă maturitate.
în "Enigma Otiliei" Călinescu ilustrează o concepţie de moralist clasic, o observaţie atentă a eticii umane, pe care o clasifică pe tipuri: "Romanul nu apare decât când ne dăm seama că începe să se organizeze o lume de tipuri şi de caractere." (George Călinescu).






Noteaza referatul:
In prezent referatul este notat cu: ? (media unui numar de ? de note primite).

2345678910

 
Copyright© 2005 - 2022 | Trimite referat | Harta site | Adauga in favorite