Realismul este o concepţie filozofică din Evul Mediu, opusă idealismului, iar în sens literar, denumeşte oglindirea realităţii aşa cum este, fără a deforma sensurile sau situaţiile. Termenul \"realism\" a fost folosit pentru prima oară în anul 1798 de către Friederich Schiller, scriitor german.
Manifestarea curentului literar, realismul, s-a produs însă în prima jumătate a secolului al XlX-lea, ca reacţie împotriva romantismului. Astfel, conştiinţa lucidă, obiectivismul percepţiei se opun sensibilităţii subiective şi imaginaţiei debordante promovate de romantism: \"Realismul se defineşte prin grija de a descoperi, de a revela o realitate pe care romantismul a evitat-o sau a travestit-o\" (G.Picon). Scriitorul realist observă omul în mediul său natural, social şi istoric, portretul şi descrierea întemeindu-se pe reflecţie morală şi analiză psihologică. (\"Curente literare\").
în literatură, realismul este specific prozei şi dramaturgiei şi nu se poate vorbi, în niciun caz, despre realism în poezie. Romanul este specia epică în care realismul s-a reflectat cu deosebire, deşi se poate afirma că şi schiţa şi nuvela s-au bucurat de apreciere din partea scriitorilor dornici să oglindească în opere realitatea, \"adevărul de viaţă\". Prin viziunea obiectivă asupra lumii, asupra aspectelor morale şi sociale de la periferia societăţii, considerate până atunci vulgare şi neinteresante, scriitorii realişti au reuşit să demonstreze că viaţa omului simplu poate fi \"la fel de dramatică şi de complexă ca şi lumea eroică a clasicismului sau lumea personajelor excep
ţionale a romantismului\" (Gh.Crăciun).
Scriitorii reprezentativi din literatura română sunt: Nicolae Filimon, I.L.Caragiale, Ion Creangă, loan Slavici, Liviu Rebreauu, Hortensia Papadat-Bengescu, George Călinescu, Marin Preda ş.a.
în literatura universala, marii scriitori realişti sunt: Balzac, Dickens, Stendhal, Flaubert, Tolstoi, Dostoievski etc. \"Comedia umană\" a lui Honorâ de Balzac, generic sub care se înscriu operele sale realiste şi obiective, a şocat la vremea respectivă, dar autorul a considerat că trebuie \"să zugrăvească societatea franceză aşa cum e ea, fără să caute s-o idealizeze, ci într-un spirit de obiectivitate\", rolul scriitorului fiind acela de a rămâne indiferent la \"protestele publicului, înspăimântat că se vede zugrăvit pe sine\".
TRĂSĂTURILE REALISMULUI:
. perspectiva narativă obiectivă şi naratorul omniscient conferă veridicitate operei;
. interesul pentru problematica socială reflectă, cu predilecţie, realitatea contemporană;
. creează iluzia de realitate, prin ilustrarea unor imagini verosimile ale societăţii, în care banalul cotidian, aspectele traiului obişnuit sunt semnificative şi tipide;
. acţiunea se defineşte prin accentul pus pe fapte, întâmplări şi personaje luate din realitate, incipitul operei având rolul de a induce cititorului iluzia vieţii reale
. primează epicul, în detrimentul analizei, dominând în operă povestirea coerentă a evenimentelor din viaţa personajelor şi profilarea relaţiilor dintre ele (relaţiile interumane);.
. naratorul este omniscient, omniprezentei ubicuu, ştie ce gândesc, ce fac, ce simt sau ce intenţionează personajele, le hotărăşte destinul, realizează perspectiva narativă de tip \"demiurgic\" (narator omnipotent), adică \"se comportă ca un Dumnezeu\", hotărând schimbări în planurile epice sau în viaţa eroilor (N.Manolescu);
. naratorul este obiectiv (heterodiegetic); din punct de vedere gramatical şi semantic textele cu narator heterodiegetic se caracterizează prin povestirea faptelor la persoana a Hl-a, prin secvenţa temporală lineară nealterată de intervenţii subiective, ca şi prin relatarea în stil indirect. (\"Dicţionar de ştiinţe ale limbii\", Ed.Nemira);
. modalitatea narativă se remarcă prin absenţa mărcilor formale ale naratorului şi focalizarea \"dindărăt\" sau focalizare zero;
. personajul realist este reprezentativ pentru o tipologie umană (un tip) şi se supune valorilor morale ale colectivităţii respective, care îl aprobă sau nu, dar nu-I modif ică esenţial;
. predilecţia pentru tipuri de personaje statice, construite sub formă de caractere şi arhetipuri;
. personajul realist este strâns legat de mediul ambiant, de mediul său de viaţă care-i motivează şi structura etică, de aceea realismul se distinge prin realizarea unor \"personaje tipice în situaţii tipice\";
. atitudinea auctorială reieşită din relaţia cu personajele profilează focalizarea zero şi viziunea \"dindărăt\", confirmă atotputernicia naratorului heterodiegetic;
. compoziţional, romanul realist se caracterizează prin construcţie echilibrată şi, de cele mai multe ori, sferică, exemplificatoare fiind, din acest unghi, romanele lui Liviu Rebreanu;
. precizia, detaliul, veridicitatea, transparenţa compun maniera stilistică a creaţiilor realiste, figurile de stil, atunci când apar, au rol caracterizator şi nu de înfrumuseţare a limbajului;
In literatura latino-americană, se manifestă din ce în ce mai pregnant aşa-numitul \"realism magic\", care a produs deja romane devenite capodopere, semnate de scriitori celebri în întreaga lume: Mărio Vargas Llosa, Gabriel Garcia Marquez, Julio Cortazar, J.L.Borges.
Naturalismul - variantă a realismului. în Franţa celei de a doua jumătăţi a secolului al XlX-lea, Emile Zola a teoretizat o nouă variantă a realismului, numit naturalism. Curentul îşi propune să reflecte în operele literare realitatea sub toate aspectele sale, chiar dacă acestea sunt triviale sau dizgraţioase, cu o viziune de tip obiectiv, realismul căpătând astfel manifestări exacerbate. Concepţia lui Zola se fundamentează pe convingerea că mediul social are o influenţă decisivă asupra psihicului, omul fiind văzut ca rezultat al rasei, eredităţii şi fiziologicului, atribute care-şi pun amprenta asupra caracterului. Prozatorii naturalişti au \"pasiunea documentului\", distingându-se adesea prin pasiunea pentru vulgaritate sau patologic, descrierea mediului social căpătând aspectul unor \"anchete sociologice\", în care se ţine seama de condiţiile concrete din viaţa personajelor, care au, în general, firi primitive, impulsive sau instinctive, devenind uneori \"bestii umane\". De altfel, în 1890, Emile Zola a scris un roman cu titlul \"Bruta\" (\"La Bete humaine\"). în unele studii de teorie literară, naturalismul este numit \"verism\", accentuând sensul de reflectare veridică a realităţii (verum, lat.=adevăr).
în literatura română, elemente naturaliste se întâlnesc în nuvelele lui I.L.Caragiale şi Barbu Ştefănescu-Delavrancea, în romanele lui Liviu Rebreanu etc.