Perioada postbelică este extrem de agitată în plan politic, plină de turbulenţe comportamentale determinate de înfiinţarea, apoi de dizolvarea Partidului Comunist, cu puternice influenţe pentru literatura română atât în ceea ce priveşte elementul politic şi artistic, dar mai ales în privinţa tematicii şi a ariei de inspiraţie. In cei 70 de ani de la terminarea celui de al Doilea Război Mondial, s-au produs numeroase schimbări în cultura română, în ierarhizarea valorilor şi a aprecierilor pentru anumite producţii literare, desprinzându-se câteva perioade specifice:

I. Perioada realismului socialist, supranumită "Obsedantul deceniu", se desfăşoară între anii 1947-1960 şi se defineşte printr-o ideologie partinică autoritară, care modifică fundamental universul prozei româneşti.
Scriitorii sunt obligaţi să reflecte în operele lortezele marxist-leniniste, formarea omului nou, luând ca model dictatura stalinistă. Literatura acestei epoci este în evident regres faţă de cea interbelică, fiind aservită concepţiei comuniste din Răsărit. Cenzura de partid transformă lupta de clasă în conflict literar, se promovează numai clasa muncitoare supusă unui fals progres şi se incriminează burghezia şi chiaburii prin confiscarea bunurilor, deschizându-se larg porţile închisorilor politice. Personajul pozitiv şi omagiat este exclusiv muncitorul, singurul deţinător al adevărului şi al valorilor vitale. Mulţi scriitori afirmaţi în perioada interbelică şi consacraţi definitiv în istoria literaturii sunt nevoiţi să recur
gă la compromisuri ruşinoase pentru a subzista, riscând să fie interzisi ori arestati pentru atitudine împotriva poporului.

De pildă, romanul lui Mihail Sadoveanu "Mitrea Cocor", apărut în 1949 şi inclus în programa şcolară de atunci, este reprezentativ pentru realismul socialist prin tema conflictului dintre ţăranii săraci şi boierul Cristea Trei-Nasuri, în satul Malu Surpat. Orfanul umilit Mitrea este alfabetizat de către fierarul comunist Florea Costea, care-1 învaţă să recite "Internaţionala". Cele două personaje pozitive, ţăranul şi muncitorul, sunt reprezentanţii clasei oprimate de către moşierii haini şi lacomi, împotriva cărora se îndreaptă revolta şi ura celor doi.
După ce Mitrea Cocor ajunge în Uniunea Sovietică şi intră în contact direct cu binefacerile comunismului, aplică în România reforma agrară după modelul răsăritean, împărţind pământurile care aparţineau moşierilor, ţăranilor din Malu Surpat.

Un scriitor care a introdus în literatura română concepte estetice novatoare în perioada interbelică, romancierul Camil Petrescu, reuşeşte să se strecoare în vremurile tulburi ale "obsedantului deceniu" prin scrierea romanului istoric în trei volume despre personalitatea lui Nicolae Bălcescu, dar "plăteşte" şi el preţul apariţiei operei, prin aceea că protagonistul este construit ca un precursor al comunismului.

Moartea lui Stalin în 1953 relaxează, întrucâtva, monitorizarea acerbă asupra literaturii, dar ea continuă să fie aservită ideologiei comuniste. Cu toate acestea, apar în această perioadă şi câteva romane importante cu o epică şi tipologie a personajelor înscrise în valoare artistică: "Bietul Ioanide" (1953) de George Călinescu, volumul I din "Moromeţii" lui Marin Preda. (1955) şi romanul-ciclu "Cronica de familie" (1957) de Petru Dumitriu.

II. Perioada anilor '60 face posibilă o schimbare evidentă în calitatea literaturii atât din punct de vedere al conţinutului, cât şi al expresivităţii artistice şi se subscrie neomodernismului. Diversitatea tematică a creaţiilor literare în proză a fost structurată de Eugen Simion, care desprinde următoarele trăsături:
* proza lirică - Geo Bogza, Zaharia Stancu;
* realismul psihologic - Marin Preda;
* romanul de analiză - Nicolae Brebân, Augustin Buzura;
* eseul romanesc - Al.Ivasiuc, Paul Georgescu;
* realismul mitic - Mircea Eliade, Ştefan Bănulescu
Notabile sunt romanele cu temă politică ale scriitorilor care s-au lansat în această perioadă: "Orgolii" de Augustin Buzura (1977) şi "Cel mai iubit dintre pământeni" de Marin Preda (1980).


III. Perioada anilor '80 este reprezentantă, în principal de Mircea Nedelciu,. Mircea Cărtărescu, S imona Popescu, Ştefan Agopian, Alexandru Muşina. Scriitorii generaţiei '80 aparţin postmodernismului şi sunt conştienţi că în literatură se spusese aproape tot şi că ei nu mai au cum să surprindă cititorii cu noutăţi, de aceea se întorc cu ironie la creaţiile anterioare din care preiau fragmente de text devenite celebre, pe care le introduc în textul lor.
Acest gen de proză se defineşte prin conceptele: metatextualitate, intertextualitate, textualism.

Evoluţia prozei româneşti după cel de al Doilea Război Mondial se poate caracteriza prin varietatea tematică şi artistică a nuvelei şi romanului. Criticul Eugen Simion ordonează după criteriul compoziţiei romanul românesc postbelic, identificând o diversitate de formule narative, în studiul "Scriitori români de azi":

♦Proza poetică: Geo Bogza, Zaharia Stancu;
♦Realismul psihologic: Marin Preda
*Proza de analiză: Nicolae Breban, Augustin Buzura;
* Eseul romanesc: Alexandru Ivasiuc, Paul Georgescu;
*Romanul pitoresc şi baroc: Eugen Barbu;
♦Romanul mitic şi realismul artistic: Fănuş Neagu, Ştefan Bănulescu, D.R.Popescu;
*Proza fantastică: Emil Botta, Romulus Vulpescu; ' *Metaromanul: Radu Petrescu, Mircea Horia Simionescu, Costache Olăreanu;
*Textualismul: Mircea Cărtărescu, Mircea Nedelciu, Gheorghe Crăciun, Ioan Groşan etc.
.
In perioada postbelică, destinul romanului românesc a fost influenţat de puternicele schimbări ideologice, mai întâi prin faptul că prozatorii "au învăţat că prezentul trebuia evitat" întrucât acesta aparţinea doctrinei comuniste, iar literatura fusese confiscată "integral de aparatul de propagandă".
George Călinescu "a deschis pârtie pentru romanul citadin" prin "Bietul Ioanide" şi Marin Preda cu un roman dedicat "lumii satului şi ignoratei complexităţi sufleteşti a ţăranului". (Eugen Negrici, "Literatura română sub-comunism").
Evoluţia prozei traversează tematici şi formule artistice dintre cele mai variate, ajungând ca după 1990 să se caracterizeze printr-o explozie literară, explicabilă, de altfel, după cenzura comunistă.

Experimentele livreşti despre condiţia literaturii s-au manifestat prin constituirea unor grupări estetice, mai mult sau mai puţin formale, cum ar fi "Şcoala de la Târgovişte" sau "Optzeciştii", perioadă în care se remarcă valoric mulţi scriitori, între care: Mircea Nedelciu, Ioan Groşan şi Mircea Cărtărescu.

In concluzie, romanul postbelic s-a putut dezvolta mai ales pentru că scriitorii au fost atraşi de tabloul social, de percepţia condiţiei umane, de relaţia individului cu istoria, construind personaje cazuale, introspectate psihologic şi regăsite în banalitatea vieţii.